Hunedoara: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva îşi reia activitatea normală

Hunedoara: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva îşi reia activitatea normală

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva a început, joi, să revină la o activitate normală, primii pacienţi fiind preluaţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală.

"Începând de joi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva primeşte pacienţi prin Unitatea de Primiri Urgenţe. Astfel, unitatea îşi reia activitatea urmând ca, până la finalul acestei luni, spitalul să funcţioneze în parametri normali", se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara, remis AGERPRES.

Potrivit autorităţilor judeţene, de joi şi-a reluat activitatea parţial şi ambulatoriul de specialitate din cadrul SJU Deva.

SJU Deva a fost desemnat spital COVID-19 la sfârşitul lunii martie, câteva zile mai târziu unitatea medicală intrând în carantină din cauza numărului mare de îmbolnăviri.

Pe 8 aprilie, la conducerea SJU Deva a venit o echipă militară, unitatea revenind la un management civil după o lună.

Din 11 mai, autorităţile au anunţat că spitalul devine unul de suport COVID-19, astfel că va putea interna şi alţi pacienţi, în afara celor bolnavi de COVID-19. Secţia de Boli Infecţioase va interna şi trata pacienţii suspecţi sau pozitivi la infecţia cu noul coronavirus.

La SJU Deva erau internaţi, joi, 20 de pacienţi confirmaţi cu virusul COVID-19, numărul acestora fiind în scădere pe tot parcursul săptămânii.

Spitalul dispune de circa 700 de paturi şi are peste 1.200 de angajaţi, cadre medicale şi personal auxiliar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei