Hunedoara: Sistemul cardului de sănătate s-a blocat; medicii de familie acuză comunicarea deficitară cu CNAS

Hunedoara: Sistemul cardului de sănătate s-a blocat; medicii de familie acuză comunicarea deficitară cu CNAS

Sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcționa luni dimineața în cabinetele medicilor de familie din județul Hunedoara, motiv pentru care s-au format cozi atât la consultații, cât și la farmaciile de unde pacienții ar trebui să-și ridice rețetele, a declarat, pentru AGERPRES, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie (APMF) Hunedoara, Ana Chiș Șerban.

Ea a precizat că sistemul nu a funcționat în ultimele patru zile lucrătoare, ceea ce a dus la crearea unei stări de nemulțumire în rândurile medicilor, pacienților și farmaciilor care ar trebui să onoreze rețele bolnavilor.

"Sălile de așteptare sunt pline, iar Casa Națională de Sănătate nu a dat niciun comunicat oficial că putem da rețete offline pentru că sistemul a picat, deci nu-și recunoaște vina. Ca să pot valida serviciile am lucrat pe timpul nopții de acasă, atunci când am reușit să prind sistemul funcțional. Stresul a ajuns la maxim. Sala de așteptare este plină și eu mă uit la calculator", a afirmat dr. Ana Chiș Șerban.

Potrivit acesteia, chiar dacă există o hotărâre de guvern prin care rețetele medicale pot fi eliberate offline și recunoscute atunci când sistemul informatic al CNAS nu funcționează, validarea serviciilor medicale este condiționată de existența unui comunicat oficial al Casei, prin care se anunță că sistemul cardului de sănătate este blocat.

"Acest comunicat nu există", a precizat dr. Ana Chiș Șerban.

Președinta APMF Hunedoara a mai spus că în lipsa unui sistem informatic funcțional, medicii de familie nu mai pot verifica nici calitatea de asigurat a unei persoane și nici dacă aceasta a ridicat sau nu medicamente pe rețete eliberate de alte cabinete medicale.

Medicii de familie din județ sunt deciși să se ralieze demersului la nivel național al Societății Naționale de Medicină a Familie, care a anunțat că va da în judecată CNAS pentru problemele care au apărut în sistemul informatic al cardului de sănătate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”