Hunedoara: Protest spontan la Deva pentru fluidizarea circulaţiei la ieşirea de pe A1
Peste 20 de persoane, care au susţinut că reprezintă societatea civilă din Deva, au protestat spontan, vineri, timp de o oră, în zona unui sens giratoriu improvizat de pe DN 7, la ieşirea de pe autostrada A1 spre Arad, solicitând autorităţilor să găsească o soluţie pentru ca descărcarea traficului de pe autostradă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Protestatarii au purtat tricouri albe cu inscripţia "În căutarea sensului pierdut", iar unii dintre cei prezenţi au folosit binocluri pentru a atrage atenţia asupra mesajului dorit.
"Aşteptăm de ceva timp sensul giratoriu sau pasarela care ar trebui să facă descărcarea pe drumul naţional. Aşteptăm de şapte ani de zile, din 2012, de când s-a predat lucrarea respectivă. Noi ne-am adunat aici să sensibilizăm clasa politică care se laudă la televizor cu progresele României europene. Ştim că suntem europeni, dar vrem să avem şi drumuri europene, cum sunt şi în alte ţări", a declarat Dan Bugnar, unul dintre protestatari.
Potrivit acestuia, sensul giratoriu improvizat din zonă este greu vizibil, din cauză că semnele de circulaţie de avertizare şi limitare a vitezei sunt acoperite de crengile copacilor.
La protest a fost prezent şi fostul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, în prezent preşedintele filialei judeţene a Partidului Puterii Umaniste (PPU), el afirmând că formaţiunea sa politică susţine acţiunea declanşată de ceilalţi membri ai societăţii civile.
"În fiecare an, în România se întâmplă 2.500 de accidente. Cel mai grav este că 70% din ele sunt cauzate de infrastructură. După 30 de ani ar trebui să revenim la normal, avem în ţară constructori, facultăţi de drumuri şi poduri. Ar trebui să ne apucăm de lucru, să facem autostrăzi, să facem infrastructură feroviară, poduri, pentru ca ţara aceasta să fie interesantă şi pentru societăţi comerciale străine care vor să investească în România", a spus Mărginean.
El a afirmat că, iniţial, descărcarea de pe autostrada A1 spre DN7 a fost greşit proiectată şi că a observat acest lucru în perioada în care era primar al oraşului.
"Era trecut vechiul pod, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, cel de metal, care era trecut pe proiectul de legătură între autostradă şi DN 7. Nu mi se pare normal ca neprofesionişti să lucreze la asemenea proiecte majore, pe fonduri europene", a arătat fostul primar.
Protestatarii au anunţat că vor continua să ceară urgentarea construirii unei variante de legătură între autostrada A1 şi DN7. În acest sens, vor fi organizate proteste în fiecare zi de vineri, timp de o oră, pe tot parcursul lunii iulie au susţinut ei. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)