Hunedoara: Preţul foarte mic al energiei electrice, motivul întârzierii salariilor la CEH

Hunedoara: Preţul foarte mic al energiei electrice, motivul întârzierii salariilor la CEH

Încasările foarte mici şi preţul scăzut al energiei electrice reprezintă principalele motive pentru care Complexul Energetic Hunedoara (CEH) nu a dispus, luni, de resursele financiare necesare pentru plata salariilor angajaţilor la timp, fapt care a dus la apariţia unui protest spontan la termocentrala Mintia.

Potrivit administratorului special al CEH, Cristian Roşu, drepturile salariale pe luna aprilie vor fi plătite în cursul zilei de marţi, dar angajaţii nu vor primi tichetele de masă şi nici ajutoarele de încălzire restante, deoarece nu sunt bani şi pentru acestea.

"Am anunţat de săptămâna trecută că salariile se vor plăti marţi. Nu avem bani pentru că încasările la CEH sunt foarte mici. Preţul energiei electrice - produsul final pe care CEH îl vinde pe piaţă, este foarte mic. Spre comparaţie, duminică, am vândut un MWh cu 67 de lei. În aceeaşi perioadă a anului trecut, deci, în urmă cu un an, preţul era de 300 de lei pe MWh, în lunile aprilie - mai. Deci, oricine poate înţelege cât de mici sunt veniturile pe care le avem în momentul de faţă. Sunt mici pentru că, probabil, economia încă nu lucrează, nu este la turaţie maximă, nu este cerinţă de energie electrică pe piaţă. Nefiind cerinţă, şi preţurile sunt mici. Iar noi din asta trăim, din vânzarea de energie", a declarat Roşu.

Cât priveşte celelalte drepturi ale salariaţilor din cadrul CEH, cum sunt tichetele de masă sau ajutoarele de încălzire, restante pe lunile martie şi aprilie, administratorul special al companiei a menţionat că acestea vor fi onorate în momentul în care societatea va avea banii necesari.

"În momentul de faţă, o să reuşim dăm salariile, marţi. Celelalte drepturi restante, ajutorul de încălzire şi tichetele de masă, facem tot posibilul să le acordăm, în cel mai scurt timp, dar când ne redresăm. Nu avem alte posibilităţi. Îmi doresc foarte mult să le dăm, pentru că oamenii au venit zi de zi la serviciu şi merită să primească drepturile pentru zilele în care au lucrat, dar, din păcate, acestea sunt posibilităţile", a arătat reprezentantul administraţiei CEH.

Aproximativ 70 de angajaţi ai termocentralei Mintia au declanşat, luni dimineaţa, un protest spontan, în curtea întreprinderii, nemulţumiţi că salariile pe luna aprilie au întârziat, iar tichetele de masă, banii pentru decontarea navetei şi ajutoarele de încălzire sunt restante pe lunile martie şi aprilie.

În ceea ce priveşte tichetele de masă, banii pentru transportul la locul de muncă şi ajutorul de încălzire, valoarea totală a acestora se ridică la 1.500 de lei de salariat, sumă calculată pentru lunile martie şi aprilie.

CEH este format din minele de cărbune Livezeni, Lupeni, Lonea şi Vulcan, la care se adaugă termocentralele Mintia şi Paroşeni. Compania numără circa 4.000 de angajaţi. AGERPRES / (A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!