Hunedoara: Președintele Sindicatului de la Mina Lonea anunță că va intra în greva foamei

Hunedoara: Președintele Sindicatului de la Mina Lonea anunță că va intra în greva foamei

Președintele sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, a declarat, marți, că a decis să intre în greva foamei, începând cu ora 11,00, în semn de protest față de situația actuală în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și cere explicații în acest sens din partea ministrului Energiei, Andrei Gerea.

"Sunt nemulțumit de prezentul și de viitorul care se prefigurează în cazul Complexului Energetic Hunedoara. Voi protesta până când o delegație condusă de ministrul Energiei va veni în Valea Jiului pentru a ne spune ce se va întâmpla cu acest complex", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Păduraru.

Protestul liderului sindical survine după ce administrația CEH s-a întâlnit la Bruxelles cu reprezentanți ai Comisiei Europene cu scopul de a prezenta un program de restructurare a companiei.

Conform unui comunicat al CEH, în urma discuțiilor s-a stabilit ca Ministerul Energiei să transmită Comisiei o notificare prin care ajutorul de salvare primit de CEH va fi transformat în ajutor de restructurare. Acesta va fi putea fi folosit apoi la conversia datoriilor și finanțarea măsurilor din planul de restructurare, alături de o cofinanțare din resurse proprii ale companiei, "în condițiile reducerii progresive a costurilor și demonstrarea viabilității activității pe o perioadă de trei ani'.

"Restructurarea vizează reorganizarea structurală și creșterea eficienței economice în toate sectoarele de activitate ale CE Hunedoara", se menționează în documentul citat.

Pe de altă parte, reprezentanții Sindicatului "Muntele", din care face parte și cel la mina Lonea, au acuzat administrația că nu a comunicat proiectul programului de restructurare și nici rezultatul concret al întâlnirii de la Bruxelles.

Conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, CEH a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 352 milioane lei, iar valoarea datoriilor se ridică la 935,7 milioane lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”