Hunedoara: Operațiunile de căutare a celor doi alpiniști dispăruți în Retezat vor continua luni cu echipe suplimentare
Operațiunile de căutare ale celor doi alpiniști din Craiova care au dispărut sâmbătă în zona vârfului Bucura (2.433 m), din Masivul Retezat, vor fi reluate la primele ore ale dimineții de luni, dacă vremea va permite acest lucru, a declarat duminică, pentru AGERPRES, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, numărul echipelor de salvare a fost suplimentat, astfel că se va interveni cu trei echipe de salvamontiști care vor pleca pe două trasee diferite. În total, în operațiunile de salvare vor fi mobilizați 15 salvamontiști și 9 jandarmi montani care vor încerca să ajungă în zona 'Peretele Bucurii', unde se presupune că ar fi ajuns cei doi alpiniști din Craiova.
"Am suplimentat forțele de căutare. O echipă de salvamontiști din Valea Jiului a plecat duminică la Refugiul Salvamont din Buta, pentru ca luni dimineață să poată coborî în Poiana Pelegii și apoi să urce în zona Bucura. De assmenea, o a doua echipă de salvamontiști a ajuns la Refugiul Gențiana", a explicat Bodean.
Operațiunile de căutare vor începe luni dimineața, la primele ore ale dimineții, salvatorii sperând că ceața se va mai risipi, iar vizibilitatea va permite o scotocire a zonei mult mai bună. "Sperăm să se ridice ceața. Pe ceață este ca și cum ai căuta într-un ceaun cu lapte", a explicat șeful Salvamont Hunedoara.
Cei doi alpiniști din Craiova au venit, la acest sfârșit de săptămână, la Refugiul Gențiana din Retezat împreună cu un grup de prieteni. Ei au anunțat sâmbătă că pleacă spre un traseu omologat de cățărare din apropierea vârfului Bucura, de unde nu s-au mai întors. Colegii lor au încercat să-i găsească, fără succes, după care au cerut ajutor Salvamontului.
Operațiunile de căutare au început duminică dimineața, dar s-au oprit temporar din cauza viscolului puternic, a ninsorii și a ceței dense . Salvamontiștii care au plecat spre zona 'Pereții Bucurei' au reușit să ajungă până la baza traseelor de cățărare, dar nu i-au văzut pe alpiniști.
"În zonă vântul suflă cu aproape 100 km/oră, ninge foarte tare, iar ceața este extrem de densă. Din acest motiv, echipa de salvare a fost nevoită să se retragă la Refugiul Gențiana, până când vremea se va mai potoli', a arătat Bodean.
În sprijinul salvatorilor, a fost solicitat sprijin aerian la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Deocamdată, căutarea aeriană este exclusă, tot din cauza vremii.
Salvatorii iau în calcul mai multe variante, sperând că alpiniștii au reușit să-și construiască un bivuac sub o stâncă mai mare sau au reușit să se retragă la Refugiul Bucura pentru a se adăposti.
Județul Hunedoara se află sub atenționare cod galben de vânt puternic și precipitații abundente până duminică seara.
AGERPRES / (AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, edior online: Adrian Dădârlat)