Hunedoara: O casă de producție americană va turna un film despre Vlad Țepeș la Castelul Corvinilor
O casă de producție americană va realiza un film de patru ore despre domnitorul român Vlad Țepeș, între locurile alese pentru acest proiect numărându-se și Castelul Corvinilor din Hunedoara, loc în care echipa regizorului Keoni Waxman se va afla în perioada 5-9 noiembrie.
În acest interval de timp, castelul va fi închis pentru vizitatori, cu excepția zilei de 8 noiembrie, când publicul va putea să vadă, în premieră, la fața locului, modul în care se lucrează la acest film istoric.
"Ne face plăcere să anunțăm că la Castelul Corvinilor din Hunedoara echipa regizorului Keoni Waxman va turna cele mai importante secvențe din film. Producătorii vor ca filmul să fie o poveste care să reflecte cât mai mult adevărul istoric al vieții lui Vlad Țepeș, iar pentru aceasta au ales ca întregul scenariu să fie scris sub consilierea unui istoric român contemporan. Costumația și decorurile au fost alese și realizate tot cu ajutorul unor specialiști români în domeniu", a declarat luni directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca.
Potrivit acestuia, filmul istoric "Vlad The Impaler" (Vlad Țepeș — n.r.) va fi o miniserie cu durata de patru ore, iar printre locurile de filmare alese de echipa de producție se mai numără Cetatea Râșnov, Castelul Bran, Cetatea Sighișoara, Biserica Fortificată din Biertan, Palatul Cotroceni și Complexul Național Muzeal Astra din Sibiu. Filmările în România vor dura opt săptămâni și vor începe pe 27 octombrie, la Bran.
Din distribuția filmului fac parte actorii Dominic Purcell — cunoscut publicului român din serialul "Prison Break" și Scott Adkins — protagonistul filmului "Ultimatumul lui Bourne".
"Castelul Corvinilor va restricționa total accesul vizitatorilor în zilele de 5, 6, 7 și 9 noiembrie, dar, ca urmare a înțelegerii cu producătorii, filmările vor fi oprite sâmbătă, 8 noiembrie, tocmai pentru a putea permite turiștilor să ia contact 'pe viu' și în avanpremieră cu decorurile și echipamentele utilizate de cineaști", a precizat Costin Tinca.
Partenerul român al proiectului american este casa de producție "Castel Film".