Hunedoara: Minerii de la Paroșeni și Uricani își vor primi banii de salarii
Minerii de la exploatările de huilă Uricani și Paroșeni își vor primi banii de salarii în cursul zilei de marți, după ce în conturile Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) a fost virată subvenția pentru minerit aferentă lunii octombrie, a declarat pentru AGERPRES președintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos.
El a menționat că a purtat în cursul dimineții discuții cu conducerea SNIMVJ și cu administrația Complexului Energetic Hunedoara (CEH), fiind încheiat un protocol prin care au fost date asigurări potrivit cărora cărbunele extras de SNIMVJ va fi plătit de către CEH.
Liderul sindical a mai spus că se va deplasa la minele Paroșeni și Uricani pentru a le explica minerilor acordul la care s-a ajuns apreciind că există premisele ca protestul celor 360 de mineri, autoblocați în subteran, să se încheie.
Aproape 360 de mineri de la exploatările de huilă Paroșeni și Uricani, din Valea Jiului, s-au autoblocat în subteran, în cursul nopții și al dimineții de marți , nemulțumiți de faptul că nu și-au primit încă drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie, plata acestora fiind întârziată cu o săptămână.
Protestul a început luni seara la Mina Paroșeni, cu minerii din schimbul 3, după care s-a extins, pe timpul nopții și marți dimineața la Mina Uricani, cu angajații din schimburile 4 și 1, a precizat, pentru AGERPRES, Laszlo Domokos.
"În total, la cele două mine de cărbune protestează în subteran un număr de 357 de mineri din schimburile 1, 3 și 4. Cu toții sunt nemulțumiți de faptul că nu am primit încă avansul la salariul pe luna noiembrie", a explicat liderul sindical.
Potrivit acestuia, situația de criză este generată de faptul că în conturile SNIMVJ nu au fost virați încă banii pentru cărbunele livrat Complexului Energetic Hunedoara, fapt pentru care nu au existat sumele necesare pentru plata salariilor.
Președintele Sindicatului "Huila" a mai spus că va solicita și intervenția Ministerului Energiei în soluționarea acestui protest, astfel încât să fie stabilit și garantat un grafic de eșalonare la plată pentru cărbunele livrat CEH de către SNIMVJ, inclusiv pentru lunile decembrie 2016 și ianuarie 2017.
"Măcar drepturile salariale să le putem acoperi, deoarece este puțin probabil că vom putea accesa subvenția pentru minerit pentru anul viitor, în lipsa unui buget de venituri și cheltuieli finalizat și aprobat pentru anul 2017", a arătat Domokos.
Liderul sindical a mai spus că starea de tensiune în rândurile minerilor este în creștere, mai ales că aceștia se confruntă și cu probleme legate de asigurarea echipamentelor și materialelor de lucru.
"Oamenii sunt nemulțumiți. Sunt probleme care vin din urmă. Este o situație de conflict greu de gestionat pentru că sunt și probleme legate de lipsa materialelor. De aceea, cerem o garanție că banii ne vor fi asigurați", a menționat liderul sindical.
SNIMVJ are peste 880 de angajați și este formată din minele Paroșeni, Uricani și Petrila. Toate acestea sunt cuprinse în programul de închidere a exploatărilor miniere din Valea Jiului, la mina Petrila extragerea cărbunelui din subteran fiind deja oprită.
AGERPRES/(A — autor: Sorin Blada, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)