Hunedoara: Locuința șefului de post din Orăștioara de Sus, percheziționată în dosarul braconierilor arheologici

Hunedoara: Locuința șefului de post din Orăștioara de Sus, percheziționată în dosarul braconierilor arheologici

Locuința șefului de post din comuna Orăștioara de Sus, Florin Marc, a fost percheziționată miercuri de polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), în cadrul unei anchete ce vizează acuzații de braconaj arheologic și luare și dare de mită.

Polițiștii care efectuează verificările în dosar s-au folosit și de un detector de metale cu care au sondat împrejurimile locuinței polițistului.

În funcție de rezultatele anchetei și dispozițiile formulate de procurori, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara va lua măsurile legale în ceea ce-l privește pe șeful de post de la Orăștioara de Sus.

"Față de polițist, în funcție de aspectele stabilite pe parcursul anchetei penale, pot fi dispuse măsuri disciplinare, în conformitate cu Legea 360/2002, privind Statutul polițistului", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Legea prevede suspendarea din funcție în situația în care polițistul va fi reținut sau arestat. Dacă împotriva sa va începe urmărirea penală, atunci polițistul va fi pus la dispoziția conducerii IPJ Hunedoara.

Șeful de post din Orăștioara de Sus a mai fost cercetat și de Agenția Națională de Integritate (ANI), instituția semnalând, în septembrie 2016, existența unei diferențe nejustificate de 278.145 lei între averea polițistului și veniturile acestuia.

"ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Florin Iulian Marc", se preciza într-un comunicat al ANI.

Un număr de 11 percheziții au avut loc, miercuri, la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj arheologic în situl Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, descinderile desfășurându-se și la sediile unor societăți comerciale deținute de către suspecți, a informat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Potrivit polițiștilor, din probatoriul administrat până în prezent, faptele s-au petrecut în perioada 2013-2015, cei vizați folosind detectoare de metale pentru care nu aveau autorizație.

'Cei în cauză nu ar fi respectat legislația în domeniu în sensul că ar fi utilizat detectoare de metale în zonele cu patrimoniu arheologic, fără o autorizare prealabilă. În activitatea ilicită, aceștia ar fi beneficiat de sprijinul unui agent de poliție, care nu ar fi respectat îndatoririle de serviciu', se precizează în comunicatul IGPR.

În cauză au fost puse în executare 15 mandate de aducere, suspecții fiind aduși la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie.

AGERPRES / (AS — autor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!