Hunedoara: Echipele de salvatori au ajuns în locul unde s-a produs avalanșa din Retezat

Hunedoara: Echipele de salvatori au ajuns în locul unde s-a produs avalanșa din Retezat

Echipele de salvamontiști și jandarmi montani au ajuns, duminică la prânz, în locul unde s-a produs avalanșa din Masivul Retezat, în urma căreia Erik Gulacsi și Dor Geta Popescu și-au pierdut viața și alte cinci persoane au fost rănite.

"Echipele de salvamontiști și jandarmi montani au ajuns la fața locului și au început procedurile de recuperare a victimelor. Cele două persoane decedate vor fi transportate în zona Cârnic. Trupurile vor duse la Serviciul de Medicină Legală Hunedoara", a declarat șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Acesta a estimat că va mai dura cel puțin cinci ore până când echipele formate din cei 18 salvamontiști și cinci jandarmi montani vor reuși să ajungă la Cârnic, unde sunt așteptați de mașinile ce vor prelua victimele.


Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara a informat că acțiunea se desfășoară în condiții extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu zăpadă afânată, dar și a vremii neprielnice. De altfel, pentru zona montană a fost emisă o atenționare meteo cu privire la intensificări ale vântului, care la rafală va atinge 75 — 80 km/h.
Doi adolescenți cu vârstele de 13 și 14 ani și-au pierdut viața , iar alte cinci persoane au fost rănite în urma avalanșei care s-a produs sâmbătă după amiază în zona Șaua Bucurii—Poiana Pelegii.

Salvamontiștii și jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depășea un metru la peste 1.800 de metri altitudine.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”