Hunedoara: Drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia, afectat de o viitură; circulaţie pe un singur sens în zonele cu probleme

Hunedoara: Drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia, afectat de o viitură; circulaţie pe un singur sens în zonele cu probleme

Drumul judeţean care urcă de la Costeşti spre cetatea Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, a fost afectat în patru locuri de o viitură cauzată de ploile abundente care au căzut în ultimele zile, însă traficul este posibil pe un sens de mers în zonele cu probleme.

"Se poate circula în zonă, dar cu restricţii de viteză şi pe un singur sens, pentru ca totul să se desfăşoare în siguranţă. Cu natura nu te poţi pune. Pentru noi, siguranţa turiştilor care vizitează cetatea Sarmizegetusa Regia primează şi vom face tot ce este posibil pentru ca drumul să fie sigur", a declarat, joi, administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram.

Zonele afectate de viitură au fost semnalizate pentru ca traficul să se poată desfăşura fără incidente.

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a contactat deja firma care se ocupă de lucrările de reparaţii în întreţinere, intervenţiile urmând să înceapă în foarte scurt timp.

La sfârşitul lunii martie, drumul a mai fost închis pentru câteva zile pe sectorul cuprins între Remiza de la Grădiştea de Munte şi intrarea în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Atunci, acostamentul drumului a fost distrus de ploile căzute în zonă, iar apa râului din apropiere a săpat sub terenul de susţinere a şoselei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”