Hunedoara: Cei 90 de protestatari de la termocentrala Mintia continuă greva foamei
Cei 90 de angajați ai termocentralei Mintia continuă, marți, greva foamei începută cu o zi în urmă, oamenii fiind nemulțumiți de faptul că administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a denunțat unilateral contractul colectiv de muncă, iar această decizie va determina reducerea veniturilor salariaților cu până la 40%.
"Continuăm greva foamei. Suntem 90 de oameni care ne-am petrecut noaptea la sediul termocentralei Mintia", a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Liber și Independent Electrocentrale Deva, Mircea Crișovan.
Acesta a menționat că, în cursul zilei de marți, se așteaptă la un răspuns din partea administrației CEH după ce, la București, va avea loc o întâlnire între reprezentanți ai Ministerului Energiei și cei ai Comisiei Europene în care vor fi abordate și probleme legate de situația în care se află compania hunedoreană.
În ceea ce privește starea de sănătate a greviștilor foamei, liderul sindical a afirmat că, în cursul dimineții, un echipaj al Ambulanței s-a deplasat la fața locului pentru a face o evaluare a protestatarilor.
Luni seara, o femeie a fost nevoită să renunțe la protest după ce i s-a făcut rău și a fost dusă la Urgența spitalului din Deva unde i s-au administrat perfuzii pentru a-și reveni.
Liderii SLIED și mai mulți angajați ai termocentralei Mintia au intrat luni în greva foamei, după ce contractul colectiv de muncă a fost anulat printr-o decizie a firmei numită administrator judiciar al CEH. Protestatarii au cerut separarea sectorului de energetică de cel de minerit, încheierea de acorduri cu sindicatele legal constituite pentru ca angajații să nu-și piardă drepturile după denunțarea contractului colectiv de muncă, demisia conducerii CEH pe care o consideră vinovată de situația de insolvență în care a ajuns compania.
CEH numără circa 6 300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania are datorii la stat de peste 1,2 miliarde de lei și se află în procedură de insolvență din data de 7 ianuarie, conform unei hotărâri luate de Tribunalul Hunedoara.
AGERPRES