Hunedoara: Castelul Corvinilor va fi restaurat cu fonduri europene; contractul are valoarea de 22 milioane lei

Hunedoara: Castelul Corvinilor va fi restaurat cu fonduri europene; contractul are valoarea de 22 milioane lei

Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat cu fonduri europene în baza unui contract de finanțare în valoare de aproape 22 de milioane de lei, a informat joi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Contractul de finanțare a fost semnat miercuri de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, ea apreciind că monumentul istoric din Hunedoara este unul dintre cele mai importante din România în ceea ce privește arhitectura gotică, se arată într-un comunicat al MDRAPFE, remis AGERPRES.

"Contractul semnat astăzi (miercuri, n.r.) dovedește încă o dată cât de important este să atragem fondurile europene pe care le avem la dispoziție. Castelul Hunedoarei (numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor) este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, și, prin lucrările de consolidare care vor fi făcute în cadrul acestui proiect, ne dorim să-l valorificăm la standarde europene", a menționat vicepremierul Sevil Shhaideh, subliniind că România își propune ca totalul sumelor rambursate de la Comisia Europeană, la finalul anului, să fie de 5,2 miliarde de euro.

Pentru municipalitatea din Hunedoara, proiectul este unul extrem de important, care va permite o restaurare complexă a monumentului istoric și va determina dezvoltarea unei noi etape în turismul local și regional, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Dan Bobouțanu.

"Este cel mai important proiect pe fonduri europene cu care am pornit la drum în mandatul meu. Este un proiect care a trecut prin multe faze, de la grandoare la decădere și apoi invers, pentru că, inițial, el a fost respins și au trebuit îndreptate toate neconformitățile sesizate de către ADR Vest. S-a lucrat într-un ritm infernal pentru a ne putea încadra în termenii dați privind redepunerea proiectului. Prin accesarea acestor fonduri se poate spune că, la Hunedoara, Castelul Corvinilor intră într-o etapă de restaurare de anvergură, dar și într-o nouă etapă de dezvoltare a turismului pe plan local și regional", a spus primarul municipiului Hunedoara.

Proiectul va fi realizat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 — Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 — Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural și are o durată de implementare de 62 de luni.

După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va crește cu peste 86.000 de turiști, de la 260.766 de vizitatori pe an înainte de intervenția asupra obiectivului de patrimoniu, la 347.662 de vizitatori după intervenția asupra acestuia.

Valoarea totală a proiectului este de 21.884.908,73 de lei, din care finanțarea nerambursabilă alocată de MDRAPFE — AM POR este de 21.447.210,55 de lei (4.841.356,79 de euro), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...