Hunedoara: Autorul jafului de la cazinoul din Petroșani a fost prins la Oradea

Hunedoara: Autorul jafului de la cazinoul din Petroșani a fost prins la Oradea

Autorul jafului de 30.000 de lei, petrecut la sfârșitul lunii septembrie, la un cazinou din Petroșani, a fost prins în Oradea, alături de un complice împreună cu care a încercat să fure, fără succes, banii din încasările de la două săli de jocuri din localitate, a informat miercuri IPJ Hunedoara.

Acesta este un tânăr din Aninoasa, în vârstă de 20 de ani, care a intrat marți dimineața într-o sală de jocuri din Oradea, purtând pe cap o cagulă. El a amenințat casiera cu un pistol, care ulterior s-a dovedit a fi de airsoft, și a cerut banii din casierie.

"Bărbatul nu a reușit să sustragă bunuri sau valori, întrucât angajata societății a ieșit din sala de jocuri și a strigat după ajutor, cel în cauză fugind de la fața locului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Același suspect este bănuit că ar fi intrat, tot marți dimineața, dar două ore mai târziu, într-o altă sală de jocuri din Oradea, însă nici de acolo nu a reușit să ia bani sau alte valori deoarece una dintre angajate a reușit să activeze butonul de panică.

"Cel în cauză a fugit de la fața locului, însă a fost prins cu operativitate de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Oradea, la aproximativ 5 minute de la comiterea celei de-a doua tentative. Polițiștii orădeni au descoperit asupra sa atât cagula, cât și pistolul, unul de tip airsoft, folosite pentru comiterea faptelor", a precizat Nițu.

Tânărul a fost reținut, iar magistrații de la Judecătoria Oradea au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii hunedoreni au stabilit apoi că tânărul de 20 de ani, arestat la Oradea, a fost ajutat la comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată din Petroșani de un bărbat de 24 de ani, din municipiul Petroșani, care l-a așteptat în zona săvârșirii faptei cu un autoturism și au plecat împreună. Ulterior, cei doi au împărțit cei 30.000 de lei sustrași de la cazinoul din Petroșani.

Complicele a fost depistat tot pe raza municipiului Oradea, el fiind preluat de o escortă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara. Judecătoria Petroșani a emis miercuri un mandat de arestare pe numele suspectului.

Cercetările în acest caz continuă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!