Hunedoara: Activitatea minelor din Valea Jiului revine la normal; primul tren cu cărbune, marţi la Mintia

Hunedoara: Activitatea minelor din Valea Jiului revine la normal; primul tren cu cărbune, marţi la Mintia

Activitatea minelor din Valea Jiului a revenit la normal, primul tren cu cărbune urmând să fie livrat, marţi după-amiază, către Termocentrala Mintia, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane.

Potrivit acestuia, se lucrează normal de la schimbul trei, iar la Mina Lupeni, unde minerii au ieşit din subteran abia luni seara, se vor executa operaţiuni de asigurare a abatajelor şi vor fi efectuate reparaţii la defecţiunile apărute, după care se va intra în program.

"Primul tren cu cărbune va pleca spre Termocentrala Mintia marţi, la ora 18,30. Va fi o garnitură formată din 32 de vagoane", a precizat directorul general al CEH.

Următorul marfar cu huilă va ajunge la termocentrală miercuri, când se va face şi pornirea instalaţiilor, pentru ca pe 25 februarie dimineaţa, la ora 8,00, producătorul de energie electrică să ajungă în parametrii normali de funcţionare, inclusiv pentru agentul termic livrat în reţeaua de termoficare din municipiul Deva.

Aproape 4.000 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă şi căldură, după ce Termocentrala Mintia s-a oprit în noaptea de joi spre vineri, 19 februarie, pentru că nu mai avea cărbune. În aceste condiţii, aproape toate şcolile din Deva au revenit la programul de studiu online, fiind afectaţi peste 4.200 de copii care învaţă în ciclul primar, dar şi cei din clasele terminale.

Minerii din Valea Jiului au încheiat, luni seara, protestul declanşat în urmă cu şase zile, din cauză că le-au fost întârziate salariile pe luna ianuarie şi nu au primit, de zece luni, tichetele de masă şi deconturile pentru transportul la locul de muncă.

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH , care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul unor negocieri avute cu liderii minerilor din Valea Jiului.

Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 februarie minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”