HRW: Polonia trebuie să-i protejeze mai bine pe refugiaţii ucraineni de riscurile de abuzuri

HRW: Polonia trebuie să-i protejeze mai bine pe refugiaţii ucraineni de riscurile de abuzuri

Polonia trebuie să-şi întărească "urgent" măsurile de prevenţie şi supraveghere pentru a-i proteja pe refugiaţii ucraineni de pe teritoriul său, în special femeile, victime ale traficului, violenţelor şi violurilor, a avertizat vineri ONG-ul Human Rights Watch, relatează AFP.

"Măsuri insuficiente şi incoerente pentru controlul autovehiculelor şi locuinţelor private propuse refugiaţilor cresc riscul de trafic, de exploatare şi de violenţă sexistă", a atras atenţia HRW într-o anchetă bazată pe interviuri cu 20 de refugiaţi, voluntari şi reprezentanţi ai ONG-urilor.

Printre mărturiile citate se află cea a unei refugiate de 29 de ani, care a afirmat că gestionarii unui club unde a acceptat o slujbă de dansatoare au încercat să o forţeze să se prostitueze.

Alte patru femei intervievate au declarat că angajatorii lor au vrut să le facă să muncească fără a fi plătite. Raportul aminteşte şi arestarea unui polonez acuzat că a violat o ucraineancă de 19 ani căreia îi oferea găzduire.

"Nicio măsură sistematică nu a fost pusă în practică pentru a controla transporturile sau locuinţele private (...) Nu există niciun sistem clar pentru a semnala problemele", deplânge HRW, observând că dificultăţile de a găsi şi a plăti pentru o locuinţă îi pune pe unii refugiaţi în mare pericol.

"Să abandonezi această responsabilitate pe umerii voluntarilor şi militanţilor face ca sarcina siguranţei refugiaţilor să le revină unor persoane bine intenţionate dar majoritatea fără pregătirea, infrastructura sau susţinerea necesare", subliniază Hillary Margolis, cercetătoare în cadrul ONG-ului.

"Posibilitatea noastră de a controla şoferii (care îi preiau pe refugiaţi) este limitată. Noi nu suntem poliţia", afirmă un voluntar, care consideră prea lente procedurile de verificare a bazelor de date în care sunt înregistrate autovehiculele.

În ceea ce priveşte găzduirea, "eforturile voluntarilor şi ale guvernului au redus riscurile, dar verificarea rămâne incoerentă", a observat HRW. Astfel, angajaţii serviciilor sociale poloneze, care verifică în persoană locuinţele, sunt depăşiţi de numărul de mii de apartamente pe care le au de vizitat.

De altfel, niciunul dintre cele cinci centre de primire vizitate de HRW nu a prevăzut măsuri "pentru a depista abuzurile sau a identifica nevoia de tratamente adecvate" medicale sau psihologice "după un viol sau violenţe sexiste".

În condiţiile în care legile poloneze limitează strict avortul, Federaţia poloneză pentru femei şi planificare familială, care a înfiinţat o linie telefonică pentru asistenţă ginecologică, a dat asigurări HRW că nu cunoaşte cazuri de femei ucrainene cărora li s-au refuzat îngrijirile în urma unor violenţe sexuale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”