Hoteluri şi staţiuni din nordul Italiei oferă compensaţii turiştilor pentru vremea rea

Hoteluri şi staţiuni din nordul Italiei oferă compensaţii turiştilor pentru vremea rea

Hoteluri şi staţiuni aflate în zona de coastă din nordul Italiei, o regiune afectată de intemperii, au adoptat o inovaţie în încercarea de salva industria turistică în această vară, compensându-i pe turişti pentru vremea rea.

Hoteluri şi staţiuni din nordul Italiei oferă compensaţii turiştilor pentru vremea rea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vara a fost dezastruoasă pentru multe oraşe de pe litoralul italian, Toscana fiind afectată de cea mai ploioasă perioadă din istoria recentă, iar la Genova a avut loc o tornadă. Primarul oraşului Forte dei Marmi, situat pe litoral în nordul Toscanei, i-a cerut la începutul săptămânii ministrului Educaţiei să prelungească vacanţa de vară cu o lună, pentru salvarea industriei turistice în oraş. Cererea i-a fost respinsă, dar nu a fost singurul care a propus noi căi de încurajare a turismului, relatează site-ul TheLocal.it .

În contextul în care vara se apropie de sfârşit, proprietari de hoteluri, staţiuni şi autorităţi locale devin tot mai creativi, scrie La Stampa.

Unele hoteluri din Lignano Sabbiadoro, în regiunea Friuli-Venezia Giulia (nord), le oferă un discount de 50% pe noapte pentru fiecare zi cu vreme rea turiştilor care rezervă cel puţin trei nopţi de cazare, iar în ultima zi a sejurului nu li se cere să plătească pentru şezlong ori umbrelă. "Încercăm să reparăm un sezon nefericit", a declarat Luigi Sutto, preşedintele grupului Lignano Holiday. Proprietarul Hotelului Athena a declarat pentru cotidian că, "în absenţa unor alternative pentru cei care vin să înoate, investim într-o problemă delicată - portofelele (lor)".

La Hotelul Savoy de la Versilia, în nordul Toscanei, oaspeţii primesc o reducere de 10% pe zi pentru vremea proastă. "Este un stimulent pentru italienii care vin (aici) doar pentru a se afla la mare", declară proprietarul Iacopo Ciardella. "Străinii sunt mai puţin îngrijoraţi. Dacă nu e vreme bună, ei nu se descurajează. Închiriază o maşină şi pleacă să viziteze oraşe şi muzee. (Galeria) Uffizi este la fel de frumoasă dacă plouă sau nu", a adăugat el.

În zona plăjii Jesolo Lido, la Veneţia, turiştii pot plăti o "asigurare de ploaie". "Cei care plătesc online nu se mai pot plânge. Este suficient să plătească un euro în plus şi sunt asiguraţi împotriva vremii nefavorabile", a declarat pentru La Stampa Michele Bergamo, însărcinată cu OroBeach şi GreenBeach.

Însă nu toate hotelurile sunt de acord să le ofere oaspeţilor stimulente financiare. "În a doua zi cu ploaie clienţii mei pleacă, pentru că nu au ce să facă altceva", a declarat pentru publicaţie Mattia Detoni, care conduce Hotel Olivo Arco de la Lacul Garda. "Singurul muzeu din zonă este Muse di Trento. Problema nu este preţul. Pot să cer 20 de euro pe noapte. Dar pentru ce? Să stea închişi în cameră?", adaugă el.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”