Hotelul Arbez Franco-Suisse, din satul La Cure, se află pe linia de graniţă dintre Elveţia şi Franţa, astfel, în unele camere, turiștii pot dormi în același timp în cele două țări, iar la restaurant pot fi serviți cu anumite preparate locale doar dacă se află pe partea unde acestea sunt permise, după cum se arată într-un reportaj realizat de Miquel Ros pentru CNN .

„Sunteți în camera 9, este una dintre camerele noastre binaționale”, i-a atras atenția managerul hotelului jurnalistului, dându-i o cheie de metal veche.

Potrivit acestuia, însuși călătoria până acolo a fost o experiență în sine, fiind nevoit să străbată drumuri întortocheate până în micul cătun La Cure, cuibărit în vârful munților Jura dens împăduriți, care despart Franța de Elveția.

Construit în stilul rustic care este atât de răspândit în această parte a Europei, micul hotel Arbez Franco-Suisse – numit și L’Arbézie – este administrat de o familie și este unic prin faptul că este construit chiar în vârful unei granițe internaționale.

Iar această configurație neobișnuită este o consecință neintenționată a Tratatului de la Dappes din 1862, prin care Franța și Elveția au convenit asupra unui mic schimb teritorial, pentru a permite controlul francez deplin asupra unui drum strategic din apropiere.

Potrivit unei prevederi din tratat, orice clădire aflată de-a lungul graniței rămânea pe loc. Astfel un antreprenor local și-a deschis un magazin și un bar, pentru a profita de comerțul transfrontalier. Hotelul a apărut mai târziu, în 1921.

Astfel, aproximativ jumătate din hotel se află în Franța și cealaltă jumătate în Elveția, de-a lungul graniței fiind poziționat restaurantul și câteva dintre camere.

Jurnalistul a primit una dintre acele camere binaționale, iar granița invizibilă trecea prin baie și prin pat, ceea ce înseamnă că oaspeții dorm cu capul în Elveția și cu picioarele în Franța.

De la fereastra camerei, la doar câțiva metri distanță, se vedeau cele două posturi de frontieră, cel elvețian în partea dreaptă, cel francez ceva mai jos în stânga, hotelul ocupând un teren triunghiular.

„Oglinzile și ferestrele sunt menite să fie nu doar un element decorativ, ci și un simbol al conexiunii dintre lumile și realitățile adiacente”, a declarat Alexandre Peyron, managerul hotelului condus de familia sa de generații.

O reproducere a celebrului tablou al lui Paul Cézanne „Jucătorii de cărți” prezidează restaurantul, agățat chiar în locul unde trece granița.

Scena, care înfățișează doi bărbați jucând cărți și se găsește și pe o pictură murală mare de pe unul dintre pereții exteriori ai hotelului, face aluzie la un incident care a avut loc la hotel în anii 1920, potrivit lui Peyron. Atunci un ofițer vamal elvețian a amendat un grup de clienți de pe partea elvețiană a hotelului au fost prinși jucând cărți, fabricate în Franța, fără să fi plătit mai întâi taxe vamale. Și până la această dată, hotelul permite jocurile, atâta timp cât nicio carte nu trece granița.

De altfel, pe partea franceză a restaurantului oaspeții care vor să comande acea porție de brânză elvețiană numită tomme Vaudoise, nu vor putea fi serviți din cauza reglementărilor europene stricte cu privire la produsele lactate nepasteurizate. Același lucru, se întâmplă cu unele specialități franceze, precum saucisse de Morteau, o varietate de cârnați a căror distribuție nu este permisă în Elveția.

Este mai ușor când vine vorba de plata facturii, deoarece sunt acceptați atât euro, cât și franci elvețieni. La fel, hotelul are două numere de telefon, câte unul pentru fiecare țară, iar camerele sunt dotate cu două tipuri de priză, întrucât Franța și Elveția folosesc standarde diferite. Taxele sunt plătite ambelor țări, după o formulă specifică pro-rata, de comun acord cu autoritățile fiscale din ambele țări.

Când Elveția s-a alăturat spațiului de liberă circulație Schengen în 2008, a simplificat puțin lucrurile, dar, în realitate, a avut puțin efect practic asupra funcționarii zilnice a hotelului, deoarece acesta a fost întotdeauna un spațiu transfrontalier deosebit de poros.

Un exemplu deosebit de dramatic al acestui lucru s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spune Peyron, când zonele Franței ocupate de germani și colaboraționiste controlate de Vichy au convergit cu Elveția liberă chiar în locul unde se află hotelul.

Germanii au ocupat jumătatea franceză a hotelului, dar deoarece scara care ducea la camere se afla parțial pe teritoriul elvețian, etajele superioare le-au rămas interzise, făcându-le un refugiu relativ sigur pentru refugiați și piloții aliați fugari.

Potrivit sursei citate hotelul a fost implicat de mai multe ori în geopolitica internațională cu mize mari. La începutul anilor 1960, Hotelul Arbez a fost locul unor negocieri secrete care au dus la obținerea independenței Algeriei față de Franța în 1962.

De teamă de a fi capturați, negociatorii algerieni nu au vrut să pună piciorul pe pământul francez, în timp ce autoritățile franceze doreau să conducă discuțiile discret în interiorul granițelor lor. O cameră privată la hotel a oferit soluția ideală.

Iar la începutul lui 2002, nu mult după atacul din 11 septembrie , Peyron spune că hotelul a fost vizitat de agenți ai unui serviciu de securitate nedezvăluit pentru a investiga posibilitatea ca un agent Al Qaeda să fi trecut granița neobservat.

Iar în timpul pandemiei de Covid-19, managerii Hotelului Arbez au trebuit să impună două seturi de restricții diferite. Și deși carantina și ordinele de ședere la domiciliu au fost relaxate progresiv, granița a rămas închisă mai mult timp. În acest timp, hotelul a oferit un sanctuar pentru cuplurile care s-au trezit blocate pe părțile opuse ale graniței.