Hotelierii de pe litoralul românesc pregătesc deschiderea sezonului şi implementează măsuri pentru siguranţa turiştilor şi a angajaţilor

Hotelierii de pe litoralul românesc pregătesc deschiderea sezonului şi implementează măsuri pentru siguranţa turiştilor şi a angajaţilor

Hotelierii de pe litoral pregătesc deschiderea sezonului, indiferent dacă acest lucru va avea loc pe 1 iunie, 15 iunie sau mai târziu, şi au luat deja în considerare implementarea unui set de măsuri pentru a proteja sănătatea turiştilor, dar şi a angajaţilor, informează Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA).

Astfel, turiştii vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spaţii suficient de largi, pentru a se evita aglomeraţiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, şezlongurile vor fi depărtate şi igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă.

De asemenea, camerele vor fi igienizate la schimbul de turişti, cameristele vor purta măşti şi mănuşi, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepţie, unde se vor trasa linii de demarcare.

Reprezentanţii patronatului le recomandă tuturor turiştilor români ca, în primul rând, să rămână în ţară vara aceasta şi anul acesta, România fiind cea mai sigură destinaţie pentru ei, iar atunci când caută să cumpere un pachet turistic, să o facă prin vânzători avizaţi şi să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari.

Aceştia consideră că doar structurile clasificate pot asigura respectarea mijloacelor igienico-sanitare, acestea fiind şi cele care sunt verificate de direcţiile de sănătate publică şi sanitar-veterinară cel puţin o dată sau de câteva ori pe sezon, iar acest lucru va fi încă o garanţie că măsurile de siguranţă vor fi respectate.

"Nu vrem să expunem niciun angajat, nici pe noi, hotelierii, care lucrăm cot la cot cu ei şi, mai ales, pe turişti, pentru că ne riscăm business-urile. Tot ceea ce avem e gajat la bancă, avem credite de dus şi răspundem ca administratori în faţa legii", a declarat Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia-Constanţa.

Potrivit sursei citate, hotelurile de pe litoral lucrează, în general, cu personal sezonier cazat în camere dedicate la hotel sau în proximitatea lui, astfel încât aceştia nu vor fi nevoiţi să circule între domiciliu şi locul de muncă sau prin oraş, ceea ce este un mare avantaj în ceea ce priveşte siguranţa turistului, pentru că este vorba de cea mai mare parte dintre angajaţii departamentelor operaţionale.

"Restul angajaţilor, preponderent din departamentele back-of-the-house (contabilitate, vânzări, tehnic), e posibil ca la intrarea în hotel să treacă prin nişte porţi de dezinfecţie. Lor li se va lua temperatura, după care se vor duce la vestiare şi se vor îmbrăca cu uniformele corespunzătoare departamentului din care fac parte. Departamentele administrative nu vor lua contact direct cu clientul şi vor lucra în echipe restrânse (1-2-3 angajaţi într-un birou). Pentru departamentul de house-keeping (cazare) se vor aloca măşti şi mănuşi", spun reprezentanţii organizaţiei patronale.

În ceea ce priveşte alimentaţia publică, hotelierii iau în considerare operarea teraselor, motiv pentru care complexele mari, cu terase pe măsură, vor fi avantajate. "Şi spaţiile interioare dedicate alimentaţiei publice vor fi folosite după ridicarea restricţiilor, dar ne vom alinia la măsurile trasate de distanţare socială, mărind spaţiul între mese, limitând numărul de persoane la o masă şi pe familie şi organizând mai multe zone de bufet. Pentru hotelurile care nu beneficiază de terase suficient de mari există ca alternativă oferirea meselor în serii, iar litoralul nu e străin de o asemenea abordare, pentru că am lucrat ani de zile în serii, şi atunci putem organiza numărul de oameni în sală respectând distanţarea socială", a mai spus Anca Nedea.

De asemenea, în ceea ce priveşte tacâmurile, se ia în calcul folosirea celor de unică folosinţă.

Nu în ultimul rând, pentru o siguranţă cât mai mare pe plajă se va mări distanţa dintre şezlonguri şi umbrele, iar şezlongurile şi măsuţele vor fi dezinfectate după fiecare turist. O posibilă variantă e să se renunţe în acest sezon la saltelele pentru şezlonguri.

Pentru ca recepţiile să nu se aglomereze, hotelierii de pe litoral vor încuraja check-in-ul online. În paralel, în zonele de primire a turiştilor, vor fi trasate linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei şi vor fi coordonate cazările astfel încât să nu existe cozi.

"Dincolo de procedurile de dezinfecţie standard, aşteptăm ca autorităţile centrale să iasă cu noi măsuri, şi vom face totul ca să le implementam, astfel încât sejurul românilor la mare să se desfăşoare în deplină siguranţă", a adăugat Anca Nedea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron