Hotelier din Antalya: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de turişti români; sigur nu vor fi sub 200.000

Hotelier din Antalya: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de turişti români; sigur nu vor fi sub 200.000

Hotelierii din regiunea Antalya, Turcia, s-au arătat încrezători în ceea ce priveşte creşterea numărului de turişti români în actualul sezon estival, faţă de anul 2021, când au fost înregistraţi aproximativ 200.000.



Okay Topal, marketing manager la Gural Premier Belek, a afirmat că, odată cu dispariţia restricţiilor legate de pandemia de Covid 19, numărul românilor care vor alege Antalya ca destinaţie de vacanţă va fi cu siguranţă mai mare de 200.000.

"Anul trecut au fost în jur de 170.000-200.000 de turişti români în Antalya şi asta se întâmpla în timpul pandemiei. Acum, că s-a încheiat pandemia, ne aşteptăm la o creştere, chiar dacă nu pot face previziuni clare asupra numărului de români. Dar cu siguranţă nu vor fi sub 200.000 de turişti. Dar ne aşteptăm la o creştere. Pentru noi nu există pieţe mai mici sau mai mari, pentru noi toţi sunt turişti VIP. Am trecut deja peste perioada pandemică. Nu este cea mai bună perioadă, dar trebuie să privim cu optimism turismul. Bineînţeles că şi situaţia actuală mondială afectează turismul. Pentru că Rusia şi Ucraina sunt pieţe imense în sectorul turistic. Noi însă suntem norocoşi pentru că pieţele din Rusia şi Ucraina nu au fost principale pentru Gural Premier Hotel. Pentru întreaga Turcie, da, dar pentru noi, nu. Pentru noi şi România este o piaţă importantă, ca şi Germania, spre exemplu, chiar dacă este mai mică. Toate pieţele care au potenţial sunt la fel de importante pentru noi. Deocamdată, gradul de ocupare nu este de 100%, dar previziunile pentru acest an sunt foarte bune. Suntem optimişti, dar nu ne putem raporta la anii de dinaintea pandemiei. Dacă am reuşi să ajungem la vânzările din 2019 am fi fericiţi, dar cred că estimez că vor fi cu 15-20 de procente mai puţin decât în anul de dinaintea pandemiei", a declarat Topal.

El a precizat că preţurile sejururilor în Antalya au crescut faţă de perioada de dinainte de pandemie, în general din cauza majorării preţurilor la utilităţi.

"Preţurile au crescut faţă de 2019, gândiţi-vă la utilităţi sau că anumite produse şi-au dublat sau triplat valoarea oriunde în lume, nu e vorba doar de Turcia. Înainte de pandemie reducerile de preţ începeau în noiembrie şi se terminau în aprilie. Pe când acum mai avem încă oferte early-booking şi mai sunt şi alte multe oferte care sunt valabile tot anul. Trebuie să ne adaptăm pieţelor care au fost afectate", a punctat reprezentantul hotelului.



Managerul operaţional al TUI Magic Life, Dylai Ozan, a afirmat că în acest sezon numărul turiştilor români la hotelul său va fi mai mare datorită colaborării cu mai multe agenţii de turism româneşti.

"Încercăm să facem cunoscut Magic Life cât mai mult pe piaţa românească. Anul trecut nu am avut atât de mulţi turişti români. Este un hotel pentru familii cu copii în sistem all-inclusive şi le transmit românilor că vor fi bine primiţi la noi, că vor beneficia de cele mai bune condiţii, mâncare şi distracţii pentru toate vârstele. Anul acesta vom avea însă mult mai mulţi români comparativ cu anii trecuţi, datorită faptului că lucrăm cu mai multe agenţii de turism româneşti", a declarat Ozan, reprezentanţilor presei române într-un infotrip organizat de Paralela 45.



Engin Keskin, marketing manager, la hotelul Maxx Royal, spune că se aşteaptă la aproximativ 900 de turişti români, acelaşi nivel din 2019, chiar dacă preţurile anumitor apartamente ajung chiar şi la 10.000 de euro pe noapte.

"Avem turişti din Rusia, Ucraina, Anglia, ţările scandinave, România. Bineînţeles că războiul din Ucraina ne afectează şi pe noi, dar avantajul este că după pandemie au revenit turiştii din Anglia şi Germania şi lucrurile se balansează cumva. Avem şi turişti care stau câte trei luni la noi în hotel. Mulţi sunt din Kazahstan şi Rusia. Mai avem şi vilele prezidenţiale care costă 10.000 de euro pe noapte şi care sunt ocupate pentru mult timp. Sunt turişti care vin de câte opt ori pe an la hotelul nostru. Noi nu facem diferenţieri între turişti, nu pot spune că sunt diferiţi unii faţă de alţii. Mă aştept la o creştere a numărului de turişti români. În primul an de pandemie am avut 400 de turişti români şi anul trecut 700, iar înainte de pandemie am avut 900. Sperăm ca anul acesta să ne situăm la acelaşi număr de români din 2019. Majoritatea sunt oameni de afaceri, dar şi sportivi din liga profesionistă", a spus Keskin.


Una dintre practicile hotelurilor de 5 stele din Antalya este să renoveze hotelurile la câţiva ani distanţă, sumele investite ajungând chiar la peste 100 de milioane de euro. Este şi cazul Maxx Royal, unul dintre cele mai luxoase şi exclusiviste hoteluri din regiune, care va intra în renovare totală în toamna acestui an, urmând ca la 1 iunie 2023 să se redeschidă.

Hotelul va fi renovat complet, va rămâne în picioare doar structura beton, deşi a fost inaugurat în 2012.

"Patronii au dorit acest lucru, dar am ţinut cont şi de părerea clienţilor noştri, care îşi doresc o schimbare a Maxx Royal. Noi cerem tot timpul părerea clienţilor. Renovarea va dura 8 luni, din noiembrie până în iunie 2023, când hotelul se va redeschide. Se va lucra non-stop. Nu pot spune cu exactitate suma care va fi investită, dar se va schimba tot, camere de hotel, amplasamentele piscinelor, tot, va fi un nou concept. Acum avem 506 camere, iar după renovare vor fi mai puţine pentru că avem în vedere un concept de lux clienţilor noştri şi probabil că nu vor fi mai mult de 430 de camere. Asta pentru că avem clienţi pretenţioşi", a spus Engin Keskin, marketing manager, la hotelul Maxx Royal.



Okay Topal, marketing manager la Gural Premier Belek, a precizat că în urmă cu 5 ani hotelul său a avut parte de renovări capitale în care patronii au investit 50 de milioane de euro, în fiecare an având loc lucrări de mentenanţă.

"Sezonul turistic este între aprilie şi octombrie şi avem în plan renovarea hotelurilor în extrasezon. Noi renovăm în fiecare an în baza comentariilor pe care le primim din partea turiştilor noştri. În fiecare iarnă are loc o cosmetizare a hotelurilor, fie că e vorba de camere, de restaurante, şezlonguri sau covoare. În urmă cu 5 ani am făcut o renovare generală a hotelului în valoare de peste 50 milioane de euro, dar de atunci în fiecare an au loc schimbări, chiar dacă mai mici. Anul acesta cheltuim în jur de 3-4 milioane de euro pentru renovări, dar depinde de fiecare an, vorbim despre renovări minore", a precizat Topal.

Lucrările de întreţinere sunt la fel de des întâlnite chiar şi în hotelurile renovate complet de curând, cum este cazul TUI Magic Life.

"Avem mai multe concepte în acest hotel, care se actualizează în fiecare an. Până acum am avut dreptul să deschidem doar 70% din locurile de cazare. Acum nu există o limită, deja rezervările sunt foarte multe, deşi ne aflăm la început de sezon. Primul nostru sezon a fost în 2020, primul de pandemie, când am avut grad de ocupare de 70%. Şi anul acesta am avut cheltuieli de peste un milion de euro pentru renovări. Toate camerele au fost renovate şi am mai făcut anumite modificări. Dar cele mai multe s-au făcut în camere", a afirmat Dylai Ozan.



Un exemplu de rapiditate a lucrărilor de construcţie poate fi dat la hotelul Cullinan din Antalya, care se va inaugura la începutul lunii iunie, deşi acum se află în plin şantier, fiind amenajate doar câteva camere. Hotelul a beneficiat de investiţii de 300 de milioane de euro, iar patronii intenţionează să deschidă mai multe stabilimente de acest fel în întreaga lume.

"În iunie va avea loc marea deschidere şi deja avem foarte multe rezervări pentru iunie şi iulie, merge foarte bine. Cred că avem cele mai multe rezervări până acum din toate hotelurile din Antalya. Investiţiile în construcţia hotelului au fost de aproximativ 300 de milioane de euro, iar suprafaţa este de 17 de hectare, pe care se află şi două terenuri de golf. Ţinta noastră este să facem din Cullinan un lanţ de hoteluri de excelenţă în întreaga lume, alături de cele din Bodrum şi Maldive şi foarte curând avem în plan să ajungem la 7-8 hoteluri", a declarat Yuksel Gurhan, manager general la Cullinan Hotel din Belek.



Pentru sejururile în Antalya, turiştii români au la dispoziţie zboruri charter săptămânale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu - Mureş, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Bacău, până aproape de finalul lunii octombrie, când se înregistrează temperaturi de vară, de peste 27-28 de grade.



Antalya este regiunea cu cele mai multe structuri de primire turistică din întreaga Turcia, iar resorturile pot fi considerate mici oraşe, cu absolut tot ce îi trebuie unui turist pe perioada sejurului: multe restaurante de tip all inclusive şi a la carte cu meniuri locale şi internaţionale, baruri cu băuturi internaţionale, cafenele, patiserii, centru spa, magazine, aqua park şi spaţii de joacă pentru copii, piscine, plajă proprie sau foişoare contra cost cu majordom alocat. De asemenea, turiştii pot să participe la activităţile sportive şi de divertisment în aer liber, de la tenis, yoga, aqua gym, sporturi de apă la spectacolele cu artişti şi dansatori.

Totodată, turiştii pot opta pentru excursiile organizate unde au posibilitatea să viziteze obiective turistice atractive, situri arheologice, să facă activităţi precum rafting, plimbare cu telecabina până la aproape 3.000 de metri deasupra mării, buggy cross, jeep safari, cumpărături în bazar, plimbări prin centrul vechi al oraşului Antalya. AGERPRES/(A, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Foto: (c) Adrian Ţone / AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”