Hosu, propusă adjunct la DIICOT: România este furnizoare de criminalitate cibernetică; a crescut numărul cauzelor de pornografie infantilă

Hosu, propusă adjunct la DIICOT: România este furnizoare de criminalitate cibernetică; a crescut numărul cauzelor de pornografie infantilă

Giorgiana Hosu, propusă de ministrul Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef adjunct al DIICOT, a afirmat marţi că s-a înregistrat o creştere a atacurilor cibernetice şi a cauzelor de pornografie infantilă.

"România este în acest moment furnizoare de criminalitate cibernetică în domeniul fraudelor informatice, fraudelor cu cărţi de credit, atacurilor informatice. Au crescut atacurile cibernetice pentru care legislaţia română nu prevede obligativitatea raportării şi au crescut cauzele de pornografie infantilă", a declarat Hosu la interviul susţinut în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a CSM.

Ea a adăugat că în atenţia DIICOT se află şi fenomenul radicalizării tinerilor cu ajutorul platformelor de socializare, dar şi traficul de persoane şi migraţia ilegală.

"Este în atenţie, de asemenea, fenomenul radicalizării tinerilor cu ajutorul platformelor de socializare de către organizaţii teroriste care promovează atacurile individuale, care vizează cu precădere simboluri ale statului, militari sau angajaţi ai autorităţii de stat. Traficul de persone şi migraţia ilegală reprezintă fenomene cu trend ascendent, reţelele ilegale demonstrând un grad ridicat de profesionalism şi asigurând migranţilor accesul pe teritoriul statelor vest-europene, cu nucleu de sprijin în ţările de tranzit ca România", a precizat Giorgiana Hosu.

Elena Giorgiana Hosu, propusă de ministrul Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef adjunct al DIICOT, susţine marţi interviul în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În prezent, Hosu este delegată în aceeaşi funcţie pentru care susţine interviul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…