La 9 februarie 1957 a murit Horthy Miklos, cel care a considerat România principalul dușman al țării sale. El a rămas în memoria lumii ca fiind dictator, alături de Adolf Hitler și Benito Mussolini.

Horthy Miklos a fost regent al Ungariei de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944. În octombrie 1920, Horthy a elaborat un Memorandum în care erau formulate tezele revizionismului maghiar pe seama României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei. În acel document, România era considerată „dușmanul principal al Ungariei”.

Imediat după semnarea Tratatului de la Trianon, guvernele de la Budapesta au acționat pentru ocolirea prevederilor acestuia privind dezarmarea Ungariei, recurgând la organizarea unor formațiuni militare de „voluntari”, a unor „gărzi” care se instruiau cu armament de război, la achiziționarea (clandestină) de armament din Italia etc, scrie prof. univ. dr. Ioan Scurtu .

Pentru a contracara revizionismul horthyst, România, Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (Iugoslavia), au constituit, în 1921, Mica Înțelegere. În Convențiile încheiate se menționa: „În cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei împotriva uneia din Înaltele Părți contractante, cealaltă Parte se angajează să contribuie la apărarea Părții atacate”.

De-a lungul anilor, liderii politici din România, Cehoslovacia și Iugoslavia s-au adresat Consiliului Societății Națiunilor, cerând ca Ungaria să respecte tratatul semnat la 4 iunie 1920. Ca urmare, Comisia Militară Interaliată de Control, înființată pe baza Tratatului de la Trianon, s-a deplasat la fața locului și a întocmit rapoarte pe care le-au prezentat Consiliului Societății Națiunilor.

Acesta nu a făcut decât să „ia act” de încălcarea Tratatului de la Trianon, exprimându-și „regretul” că guvernul de la Budapesta nu se conforma celor stabilite prin respectivul document.

Ungaria nu s-a conformat prevederilor din Tratatul de la Trianon privind dezarmarea sa, iar România, Cehoslovacia și Iugoslavia - la sugestia Marii Britanii, Franței și Italiei - au acceptat încălcarea acestuia.

Mai mult decât atât, s-a decis „recunoașterea din partea celor trei state a egalității de drepturi pentru Ungaria în materie de înarmări”.

„Realismul” și „inteligența” acestei politici s-a văzut în perioada următoare, când victime ale revizionismului maghiar, sprijinit de Germania și Italia. au devenit mai întâi Cehoslovacia (noiembrie 1938), apoi România (august 1940) și Iugoslavia (1941).

Din cele prezentate, este de părere istoricul renumit, „Istoria își urmează cursul său implacabil, oferind o lecție celor care în 1939 „au dat foc Europei”. Peste puțin timp, „roata” s-a întors. Politicienii de la Paris și Londra, care adoptaseră o atitudine capitulardă, au fost măturați de pe scena istoriei, Mussolini a fost ucis, Hitler s-a sinucis, iar Horthy a luat drumul exilului“.

De numele lui Horthy se leagă ocupația, deportările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944.

Evreii din Transilvania, atribuită Ungariei după al doilea dictat de la Viena, au suferit în special către sfârșitul războiului (15 mai - 9 iulie 1944), după ocuparea Ungariei de către naziști: au fost adunați în ghetouri, apoi au fost trimiși la Auschwitz cu miile sub atenta supraveghere a lui Edmund Veesenmayer, emisarul special al lui Hitler la Budapesta, chiar câte 12.000, uneori chiar 14.000 de oameni pe zi.

Horthy, dându-și seama de gravitatea fără precedent a atrocităților antisemite petrecute sub conducerea sa, în contextul ocupației naziste a țării, și-a pregătit un alibi imbatabil pentru perioada următoare. În prima fază 29 martie 1944 a dat mână liberă guvernului de sub conducerea sa cu privire la ordonanțele guvernamentale antievreiești, nedorind să exercite influență în privința acestora. Conform presiunii germane a numit la Ministerul de Interne, secretari de stat cu misiunea de „a rezolva problema evreiască”, pe László Baky și pe László Endre, oamenii lui de încredere, pe care Horthy îi știa încă de la Seghedin (1919), cunoscuți în țară ca antisemiți vehemenți. La învestirea lui Baky, Horthy i-a spus: „Te numeri printre ofițerii mei vechi din Seghedin, știu că îmi ești devotat, mă încred total în tine, de aceea te numesc, în aceste zile grele, secretar de stat la Ministerul de interne. Azi avem nevoie de cei mai buni unguri... Urăsc evreii galițieni și comuniști. Afară cu ei din țară! Afară! Afară!”, conform Wikipedia.

La 7 iulie 1944, Horthy însă ordona "încetarea transferului de evrei către Germania". Eichmann s-a manifestat foarte furios și, în pofida ordinelor lui Horthy, a continuat deportările.

Se apreciază că peste 20.000 de evrei polonezi, români și slovaci au fost trimiși în 1941 în zonele abia cucerite din Polonia răsăriteană, la muncă forțată. Abia au scăpat câțiva de la moarte, pentru a evada și a povesti cele întâmplate. Alți peste 50.000 de evrei au fost trimiși de autoritățile horthyste, tot în cursul războiului, în detașamente de muncă forțată pe teritoriul Ucrainei. Șase din șapte oameni au murit.

Biografia lui Horthy Miklos

Miklós Horthy s-a născut la 18 iunie 1868 în Ungaria și a murit 9 februarie 1957 la Estoril, Portugalia.

Membru al unei familii nobile protestante, Horthy a intrat la Academia navală austro-ungară din Fiume (astăzi Rijeka, Croația) la vârsta de 14 ani. Ajutor de tabără al împăratului Francisc Iosif (1909-14), s-a distins în Primul Război Mondial prin faptul că a spart de mai multe ori blocada aliată din Marea Adriatică. Promovat la gradul de amiral în 1918, a prezidat transferul flotei austro-ungare în Iugoslavia în octombrie 1918.

În anul următor, la cererea guvernului contrarevoluționar de la Szeged (Ungaria), Horthy a organizat o armată pentru a se opune regimului comunist al lui Béla Kun și și-a condus trupele în capitală în noiembrie, după ce Kun a fugit. Parlamentul ungar, ales în ianuarie 1920, s-a pronunțat pentru restaurarea monarhiei și l-a ales pe Horthy regent (1 martie). Cu toate acestea, Horthy, în ciuda multor controverse, a zădărnicit eforturile regelui Carol al IV-lea de a-și recupera tronul.

Din 1921 până în 1931, Horthy a lăsat conducerea guvernului în mâinile contelui István Bethlen. Cu toate acestea, în anii tulburi 1930, Horthy și-a asumat din ce în ce mai mult controlul, iar în 1937 Parlamentul a votat o extindere considerabilă a puterilor sale. Deși nu-l simpatiza pe Adolf Hitler, a simpatizat cu "cruciada împotriva bolșevismului" a dictatorului german. Eforturile sale ulterioare de a scoate Ungaria din război au dus la abdicarea sa forțată și la răpirea sa de către germani în 1944.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Horthy a fost arestat de armata Statelor Unite și adus ca martor în Procesul de la Nürnberg.

Cu toate că Tito a cerut ca Horthy să fie judecat drept criminal de război, Aliații au refuzat, aceasta fiind rezultatul influenței americane și a acceptării tacite a lui Stalin. El a fost eliberat și, după 4 ani petrecuți în Bavaria, s-a stabilit în Estoril, Portugalia unde a murit în anul 1957. Memoriile sale au fost publicate în 1965.

Catherine Horel, director de cercetări la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice, este primul istoric care alcătuiește biografia regentului Ungariei. „Aghiotant al lui Franz Joseph între 1909 și 1914, Horthy a oferit incontestabil imaginea unui om al vechiului regim – ceea ce și era, fără îndoială. În anumite privințe, apare ca reincarnare a împăratului, care rămâne punctul său de referință în termeni de decizie politică. „Domnia“ sa a fost calificată drept dictatură fascistă de istoriografia comunistă după 1945, dar reabilitarea la care asistăm după tranziția la democrație din Ungaria maschează absența analizei omului și a sistemului…

Nimic nu este mai puțin îndepărtat de figura eroului decât cariera lui Horthy, de la angajarea sa în marina austro ungară până la sfârșitul regenței. Viața sa este, dimpotrivă, o lungă suită de eșecuri travestite în victorii. Bătălia din strâmtoarea Otranto nu schimbă nimic în Primul Război Mondial, care este pierdut departe de Marea Adriatică. Contrarevoluția este pătată de acte de violență antisemite acoperite de Horthy. Tratatul de la Trianon consacră dezmembrarea Ungariei regale. Desigur, Horthy nu este implicat personal, dar el trebuie să l ratifice, și doctrina revizionistă îi permite să și consolideze puterea. Intrarea în război din 1941 pare iremediabilă în acest context, deși, fără îndoială, ar fi putut fi evitată… Din acel moment, regentul este prins în capcană; acesta amână și evită, fără a se hotărî să iasă din ea pentru a negocia cu Aliații. Ocupația germană de la 19 martie 1944 este relevantă pentru gradul de antisemitism prezent în societate și pentru care Horthy poartă, între alții, responsabilitatea… Dorința sa de a „salva“ Ungaria este reală, însă și mai mare este dorința sa de a rămâne la putere“, a scris autorul în „Amiralul Horthy, regentul Ungariei“.