Hormonii brokerilor, amenințare pentru piețele finaciare
Hormonii secretați de brokeri reprezintă o reală amenințare la adresa piețelor financiare, fenomen care ar putea fi evitat dacă în acest domeniu ar lucra mai multe femei, susține un studiu realizat de oameni de știință din Spania și Marea Britanie, publicat în revista 'Nature', scrie luni ziarul spaniol ' El Pais'.
În situații de stres și de concurență, crește foarte puternic secreția de hidrocortizon și, respectiv, de testosteron, iar cocktailul rezultat 'contribuie la destabilizarea piețelor financiare', susține economistul Carlos Cueva, de la Universitatea din orașul spaniol Alicante, autor al studiului împreună cu cercetători de la University College London și de la Universitatea din Cambridge, ambele din Marea Britanie.
Specialiștii au recreat în laborator o piață financiară. Într-o primă fază, s-a măsurat nivelul de hormoni al celor 142 de voluntari transformați în agenți bursieri, observându-se că aceia cu un nivel mai ridicat de cortizol se lansau în investiții mai riscante, provocând instabilitatea prețurilor de pe piețele simulate. Această legătură a fost constatată numai în cazul bărbaților, nu și al femeilor.
În cea de-a doua etapă, eșantionul s-a redus la numai 75 de bărbați. Unii dintre aceștia au primit câte o pastilă cu hidrocortizon sau un gel de testosteron, iar alții o pilulă placebo, fără niciun efect. Ambii hormoni acționau ca un factor de impulsionare a efectuării unor operațiuni bursiere riscante.
'Am ajustat dozele pentru a ne apropia de un scenariu cu mult stres, în cazul cortizolului, și am încercat să simulăm un șir de câștiguri, în ceea ce privește testosteronul', iar rezultatele au pus în evidență existența unei relații cauză-efect, a explicat Carlos Cueva. Brokerii care primiseră cortizol au majorat cu 70 % investițiile de risc, iar cei cărora le fusese administrat testosterton s-au simțit tot mai optimiști și au cumpărat cu 46 % mai multe acțiuni riscante.
'Bărbații își asumă mai multe riscuri în situații de stres prin comparație cu femeile', așa încât o prezență mai numeroasă a acestora din urmă ar fi benefică în sectorul tranzacțiilor bursiere, în care 'prea mult testosteron strică'. Autorii cercetării amintesc faptul că 'instabilitatea prețurilor se explică (...) prin decizii iraționale' și susțin că trebuie 'luate în serios procesele hormonale'.
'Este un studiu care pare solid', este de părere Richard Quinton, profesor la Newcastle University, care nu a participat la efectuarea acestui studiu: el apreciază că noile rezultate 'merg pe linia unor cercetări anterioare, dar sunt semnificativ mai rafinate'.
AGERPRES