Horia Georgescu şi alţi 5 membri din Lotul ANRP au fost ARESTAŢI

Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu contestație. De asemenea au mai fost arestaţi Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Canangiu Constantin-Cătălin, Vişoiu Gheorghe şi Hanu Alexandru- Florin. 

Fostul şef al ANI ar fi fost denunţat de beneficiarii despăgubirilor pe care le-ar fi acordat ilegal, dar şi de Dorin şi Alin Cocoş, susţin surse judiciare.

Denunţurile au fost depuse la dosar pentru a se contura acuzaţiile apărute iniţial în urma unui raport al Curţii de Conturi, transmis la DNA, după un control la ANRP.

Procurorii DNA au notat în referatul cu propunere de arestare preventivă că membrii comisiei, din care făcea parte şi Horia Georgescu, nici măcar nu deschideau dosarele pe care le primeau spre analiză, ci le aprobau în baza unor evaluări ale unor specialişti acreditaţi.

 MINUTA Instanței:

Detalii soluţie: I. În baza art. 226 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei privind pe inculpaţii Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin, Vişoiu Gheorghe şi Hanu Alexandru- Florin. În baza art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: IUORAŞ MIHNEA-REMUS fiul lui şi , născut la , în , CNP , identificat cu seria nr. , cu domiciliul în pentru săvârşirea infracţiunilor de: - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2015 până la data de 16 aprilie 2015. POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA fiica lui , născută la , în , CNP , identificată cu , cu domiciliul în pentru săvârşirea infracţiunilor de: - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. GEORGESCU HORIA pentru săvârşirea infracţiunilor de: - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. - toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN pentru săvârşirea infracţiunilor de: - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. - cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. VIŞOIU GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunilor de: - complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.; - complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen; - toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. HANU ALEXANDRU- FLORIN pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatelor de arestare preventivă. În temeiul art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin, Vişoiu Gheorghe şi Hanu Alexandru- Florin. În mod corespunzător face aplicarea dispoziţiilor art. 228 Cod procedură penală. II. În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii: DRULĂ DORIN-CORNEL pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen NISTOR NECULAI pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. 1 C.pen. şi art. 309 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. Conform art. 227 alin. 2 Cod procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu prev. de art. 202 alin. 4 lit. d raportat la art. 218 din Codul de procedură penală, faţă de inculpaţii Drulă Dorin-Cornel şi Nistor Neculai, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2015 până la 16 aprilie 2015, inclusiv. Conform art. 221 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpaţii Drulă Dorin-Cornel şi Nistor Neculai să nu părăsească imobilul în care locuiesc, respectiv, imobilele situate în şi respectiv în , fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor impuse de către acesta. Conform art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpaţii Drulă Dorin-Cornel şi Nistor Neculai au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi cercetaţi în dosar, precum şi cu martorii în cauză. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor Drulă Dorin-Cornel şi Nistor Neculai că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 25 lei reprezentând onorariul parţial apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin, Vişoiu Gheorghe, Drulă Dorin-Cornel şi Nistor Neculai şi suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Hanu Alexandru- Florin va fi plătită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi procuror.

Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu contestație.

populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…