Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj, şi afaceriştii Vasile Pogăcean şi Ioan Bene au fost reţinuţi pentru infracţiuni de luare-dare de mită

Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj, şi afaceriştii Vasile Pogăcean şi Ioan Bene au fost reţinuţi pentru infracţiuni de luare-dare de mită

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu,  urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. La fel  fost reţinut şi un om de afaceri care i-ar fi dat 174.500 lei , a anunţat DNA.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani, iar Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

DNA susţine că există probe potrivit cărora preşedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogăcean şi alte persoane ar fi comis fapte de corupţie, "în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite".

Din probele de la dosar rezultă, potrivit DNA, că în perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu i-a cerut lui Pogăcean să-i dea mită 693.224 lei, reprezentând 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de şef al CJ Cluj, să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

"După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune. Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei", mai arată anchetatorii.

Pentru 2014, potrivit celor convenite de Uioreanu cu Pogăcean, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum de 1.447.497 lei.

În schimbul acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, Vasile Pogăcean i-ar fi dat mită lui Horea Uioreanu 174.500 lei.

Lui Pogăcean şi Uioreanu li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile, conform prevederilor art. 307 Cod de procedură penală, iar ulterior cea de inculpat în cazul primului menţionat, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, mai precizează DNA.

Vasile Pogăcean a fost reţinut şi va fi prezentat Curţii de Apel Cluj, cu propunerea de arestare preventivă.

În acest dosar se efectuează acte de urmărire şi faţă de alte persoane, potrivit DNA.

Ancheta este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut, miercuri seară, la sediul DNA Cluj, după ce în cursul zilei la instituţie şi la locuinţa sa au avut loc percheziţii ale procurorilor anticorupţie.

Potrivit DNA, în această cauză au fost făcute percheziţii la 11 adrese din Cluj-Napoca, la domiciliile unor persoane, la sediile unor societăţi comerciale şi la instituţii publice, între care sediul Consiliului Judeţean Cluj, Aeroportul Cluj, Facultatea de Construcţii, locuinţa şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, a şefei Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, şi a consilierului judeţean Ioan Petran , preşedinte al PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj.

Directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii din CJ Cluj, Mariana Raţiu, audiată, miercuri, la DNA Cluj, a spus, la ieşire, că a fost întrebată despre o investiţie finanţată de Aeroportul "Avram Iancu", în valoare de 15 milioane de lei, şi că a pus la dispoziţia anchetatorilor documente.

Tot miercuri după-amiază, la sediul DNA CLuj s-a prezentat şi secretarul CJ Cluj, Simona Gaci, surse judiciare spunând că aceasta va fi audiată în dosar, alături de omul de afaceri Ioan Bene şi de consilierul judeţean Ioan Petran. În cele din urmă, după ş ase ore de audieri, procurorii l-au reţinut şi pe cel mai bogat om de afaceri din Cluj, Ioan Bene, patronul firmei de construcţii Consrucţii Napoca S.A. şi al hotelurilor Meridian şi Continental. Între altele, cum ar veni.

Horea Uioreanu, aflat la primul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, este membru al PNL din 1990, iar pentru o perioadă a condus filiala municipală Cluj-Napoca a PNL, apoi a fost vicepreşedinte al organizaţei judeţene.

În 14 septembrie 2013, Horea Uioreanu a candidat la funcţia de preşedinte al PNL Cluj, dar alegerile au fost anulate, în 20 septembrie, de conducerea centrală a PNL, nemulţumită de modul în care acestea au fost organizate, iar Horea Uioreanu a fost numit preşedinte interimar al filialei.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”