Maniera în care Curtea Constituțională a înțeles să intervină în procesul electoral poate fi un precedent foarte periculos pentru democrația românească, consideră Horațius Dumbravă, fost judecător și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Iar despre probele desecretizate de către CSAT, dacă ar fi fost la ”un judecător de scaun obișnuit, pe baza unor astfel de „probe” care nu sunt susținute de alte probe administrate, apte să contureze imaginea unei posibile fraude, vă asigur că ar fi respins o cerere de anulare a unei astfel de proceduri”, spune fostul magistrat, într-un articol de opinie oferit cititorilor hotnews.ro .

• Horațius Dumbravă a fost judecător și a ieșit din magistratură în urmă cu un an, prin pensionare. A fost preşedinte al Curţii de Apel Tg Mureş (2009 – 2010) şi preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (2011), iar în prezent lucrează ca expert pentru Consiliul European.

”Vedeta principală a defunctelor alegeri prezidențiale 2024, subiect al munților de opinii și analize ale formatorilor de opinie, politologi sau specialiști în Drept constituțional, este, fără îndoială, Curtea Constituțională a României, „garantul supremației Constituției”.

Ceea ce s-a întâmplat vineri, 6 decembrie, când au fost anulate alegerile prezidențiale, în plină votare în diaspora, a fost precedat de alte două mari decizii ale Curții, care au marcat toată această perioadă: scoaterea Dianei Șoșoacă din competiția pentru Cotroceni și renumărarea voturilor românilor din primul tur al prezidențialelor.

Reacțiile după ultima hotărâre a CCR, cea de anulare a procesului electoral, au variat de la „lovitură de stat” la sublinierea necesității salvării democrației.

În orice caz, ceea ce aș vrea să subliniez este faptul că putem fi foarte subiectivi în aprecierile și analizele pe care le facem cu privire la cele trei hotărâri controversate ale Curții Constituționale.

Scoaterea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială: „CCR s-a transformat din arbitru în acuzator”

Pentru a fi cât mai informat cu privire la parcursul procedurii electorale și a mă liniști că votul pe care l-am dat în turul I și urma să-l exercit în turul II era în cunoștință de cauză, am analizat și coroborat textele constituționale (art. 2 paragraf 1 și art. 146 lit. f din Constituție) și textele legale aplicabile (Legea 370/2004 pentru alegerea președintelui, în special art. 52).

Însă, rușine mie. Am greșit de fiecare dată în analiza făcută (mă refer la cele trei momente). Recunosc și regret fapta.

Mi-am spus că CCR nu are cum să elimine un candidat pentru anumite afirmații făcute, e drept, în spațiul public, fără a exista o hotărâre judecătorească (penală) care să consfințească „suspendarea dreptului politic” al Dianei Șoșoacă de a candida. CCR a hotărât contrariul. Aici trebuie spus că standardele europene din Codul bunelor practici al Comisiei de la Veneția (2002) spun cu subiect și predicat că o astfel de suspendare a dreptului de a fi ales poate fi impusă numai prin hotărâre specială a instanței de judecată.

În fapt, prin această hotărâre CCR s-a transformat din arbitru în acuzator (procuror) și în instanță ordinară de judecată. A acuzat că afirmațiile publice, e adevărat că extrem de periculoase, ale candidatei Șoșoacă sunt de natură să încalce valorile democrației, ale statului de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO. Raportându-se la aceste acuzații, CCR s-a substituit unei instanțe judecătorești (în materie penală), în sensul că a „condamnat-o” penal pe Diana Șoșoacă și, astfel, i-a suspendat dreptul de a fi aleasă.

Renumărarea voturilor din turul I: „Teamă de a tranșa o chestiune spionoasă?”

Decizia CCR de renumărare a tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi pe care le-au dat românii în primul tur al alegerilor.

Am citit cu atenție art. 52 din Legea nr. 370/2004 și, bineînțeles, contestația candidatului Terheș, cel care a obținut un glorios 1% din voturi. Merită (re)citită contestația acestui candidat: supărarea este că nu a ieșit pe locul 2 candidatul PSD, Marcel Ciolacu, ci candidatul altui partid, USR, Elena Lasconi. Mai sunt câteva critici legate de o posibilă fraudă a unor simpatizanți sau membri USR, care au continuat campania electorală, zice domnul Terheș, deși încă procesul electoral era în derulare în diaspora.

Mi-am spus că CCR va respinge de pe scaun contestația, cu atât mai mult cu cât frauda se bazează pe exemplul a trei secții de votare, una din Dolj și două din București, fără a aduce alte dovezi. Or, textul art. 52, alin. 2, teza ultimă, spune că acuzația de fraudă făcută de un candidat trebuie să fie însoțită de dovezi pe care se întemeiază această acuzație. Era evident, pentru mine cel puțin, că trei biete secții de votare nu justificau sub nicio formă o fraudă la scară largă. Nu rezultau, de altfel, din contestația domnului Terheș alte elemente care să indice fraudă care să justifice schimbarea ordinii candidaților sau anularea alegerilor, după cum cerea domnia sa.

M-am înșelat din nou: CCR a dispus, prin hotărârea din 28.11.2024, ca autoritățile electorale să renumere toate voturile.

Anularea alegerilor prezidențiale: Multe semne de întrebare

CCR a hotărât că a existat o fraudare semnificativă a alegerilor, motiv pentru care a decis în consecință. Trebuie să recunosc că, citind motivarea hotărârii, am multe semne de întrebare cu privire la constituționalitatea argumentelor.

În primul rând, brusc CCR s-a sesizat „din oficiu” cu privire la posibile fraude de natură să altereze procesul electoral. Legea nr. 370/2024, art. 52 alin. 2, enumeră cine poate cere anularea alegerilor (partide politice, alianțe politice, candidați, etc.). Nu este precizată și posibilitatea sesizării „din oficiu” cu privire la fraude pe care să o poată facă CCR însăși. Cu alte cuvinte, CCR a întins ca pe un elastic înțelesul art. 146 lit. f din Constituție, susținând că se poate, că este obligată să se sesizeze din oficiu, devenind din arbitru (din nou) acuzator (procuror).

Hotărârea de anulare a alegerilor scoate în evidență „probele” care au dus la concluzia anulării alegerilor, respectiv documentele întocmite de instituții de forță și declasificate de CSAT. Așadar, CCR (din nou), din arbitru s-a transformat în instanță de judecată ordinară: a analizat probe și a tras concluzii cu privire la pertinența acestor probe.

„Consecințe grave pe termen lung privind credibilitatea instituțiilor statului”

Cu privire la aceste „probe” aș face două observații.

Prima ar fi aceea că documentele declasificate ale comunității de informații nu-mi par mai mult decât însăilări luate din surse deschise, publice. Sentimentul meu a fost (și este în continuare) că dacă aș fi căutat cu un prieten în spațiul virtual, surse deschise adică, vreo două nopți, aș fi putut găsi aceleași informații despre candidatul acuzat de fraudă. Aceste informații, hai să fim sinceri, nu conțin nimic relevant care să conducă direct la unul dintre candidați, „acuzat” de CCR de fraudă.

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, ar fi fost nevoie de o anchetă profesionistă, a unor procurori și ofițeri specializați, bine pregătiți. În concluzie, un judecător de scaun obișnuit, pe baza unor astfel de „probe” care nu sunt susținute de alte probe administrate, de data asta, apte să contureze imaginea unei posibile fraude, vă asigur că ar fi respins o cerere de anulare a unei astfel de proceduri.

Nu în ultimul rând, folosirea unor sintagme de „entitate statală”, „actor statal” în documentele cu pricina au fost de natură să obtureze o analiză la rece, pertinentă a ceea ce cu adevărat s-a întâmplat în campania aceasta electorală; cu atât mai mult cu cât nici unde nu se specifică clar cine este această „entitate statală”.

Faptul că ar putea fi Rusia putem intui noi și ar trebui să ne dea fiori. Dar o instituție serioasă, cum sunt serviciile de informații, sunt datoare să meargă până la capăt și să spună care este acea „entitate statală”. Altfel, sugerarea că a existat o „entitate statală” (care o fi aia?) care a acționat în direcția unei fraude electorale de proporții nu face decât să ascundă incompetența tuturor decidenților români: președinte, conducătorii serviciilor de informații, alte instituții de forță. Cu consecințe grave pe termen lung în ceea ce privește credibilitatea unor astfel de instituții.

A doua observație: un anchetator pur sânge, dar și un judecător de scaun ar fi analizat frauda și din perspectiva comportamentului electoral al altor candidați. Este singurul candidat care a făcut campanie electorală mascată? Dar cu panourile publicitare ale unui candidat pe care s-au cheltuit zeci de milioane de euro, din bani publici, ce facem? Cu emisiunile TV în care erau lăudați diverși candidați și care nu erau marcate electoral? Dar cu acuzațiile fermelor de troli puse în sarcina altor candidați?.

Acest candidat acuzat și „condamnat” de fraudă a fost singurul care a apelat la creșterea exponențială a mesajelor pe social-media cu mesaje care nu erau marcate electoral? Nu spun că ceilalți candidați au apelat la mijloace de natură frauduloasă, spun doar că pentru a contura o imagine corectă, de ansamblu, asupra alegației de fraudă ar fi fost necesară o analiză comparativă a modului în care ceilalți candidați au făcut campanie. Și asta în mod cert nu putea să o facă CCR. Care, reamintesc, are rolul de arbitru, degarant al Constituției, veghează la procedura alegerii președintelui. În nici un caz nu are rol de procuror și/sau instanță ordinară).

„Este esențial să știm de ce Parchetul General și DIICOT s-au sesizat atât de târziu”

În comunicatul despre „posibile riscuri la adresa securității naționale”, CSAT anunța că „membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale”.

Este esențial să știm dacă comunitatea de informații avea deja analize făcute înainte de primul tur de alegeri cu privire la potențiale riscuri pentru securitatea națională și dacă le-au comunicat vreunui beneficiar legal, inclusiv Parchetului General.

Este esențial, de asemenea, să știm de ce Parchetul General și DIICOT s-au sesizat atât de târziu cu privire la comiterea unor posibile infracțiuni. Asistăm acum la perchiziții și audieri de suspecți. Ce a împiedicat organele de urmărire penală să solicite imediat după ședința CSAT documentele comunității de informații? Ce a împiedicat comunitatea de informații să sesizeze Parchetul cu privire la posibile infracțiuni privind securitatea națională? Că au această competență de sesizare legală.

„Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor CCR”

Aș concluziona că maniera în care a înțeles CCR să intervină în procesul electoral poate fi un precedent foarte periculos în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat al atât de șubredei democrații românești.

Manifestarea aceasta „eroică” a CCR, prin faptul că și-a arogat un rol pe care constituțional nu-l are, poate fi, la un moment dat, confiscată de o nouă garnitură de judecători constituționali numiți de partide și politicieni extremiști. Vom mai putea spune că democrația este subminată, într-un astfel de scenariu perfect posibil, dată fiind proaspăta jurisprudență CCR?

Tare mi-e teamă că CCR, prin aceste hotărâri, a adus grave prejudicii principiilor democrației și statului de drept, cu care se laudă, în aceste ultime hotărâri, că le apără.

Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor CCR, care într-un avânt „eroic”, așa cum spuneam, s-a transformat în acuzator și instanță de judecată în același timp, deși rolul constituțional nu este în mod cert acesta”.

Distribuie Distribuie Comentarii