HOPA! Semnal din SUA? Bloomberg: Iohannis, președintele care a salvat România de pe marginea prăpastiei, aproape de al doilea mandat

HOPA! Semnal din SUA? Bloomberg: Iohannis, președintele care a salvat România de pe marginea prăpastiei, aproape de al doilea mandat

Alegătorii din România sunt chemați în acest weekend la urne și, cel mai probabil, îi vor acorda președintelui Klaus Iohannis un al doilea mandat, scrie Bloomberg, care îl descrie pe șeful statului ca fiind omul care a ajutat la trimiterea după gratii a celui mai puternic politician român, Liviu Dragnea, și care a adus România din nou în centrul Uniunii Europene.  Bloomberg  mai scrie că Iohannis a fost ”pompierul atomic care a salvat România de la prăbușire”.

Iohannis a fost ”forța calmă într-o națiune în care haosul a fost norma”, cu 5 premieri care s-au perindat la putere din 2014 și până acum, în timp ce Bucureștiul a fost scena celor mai mari proteste de la prăbușirea comunismului, mai susțin autorii articolului.

Bloomberg trece în revistă acțiunile PSD de modificare a legilor justiției în sensul reducerii pedepselor pentru oficialii corupți, măsuri similare cu cele din Ungaria și Polonia care au pus sub semnul întrebării statul de drept.

Jurnaliștii mai spun că Iohannis a blocat acțiunile PSD, evitând astfel riscul unor sancțiuni din partea UE, sancțiuni care au fost aplicate Ungariei și Poloniei, menționând și debarcarea Cabinetului Dăncilă prin moțiune de cenzură și numirea ca premier a liberalului Ludovic Orban.

Iohannis conduce detașat în sondajele de opinie, fiind de departe favoritul cursei electorale. Bloomberg notează însă că primul său mandat nu a fost un succes total. În ciuda obiecțiilor, nu a putut opri politica economică a guvernului care a dus la un deficit bugetar la limita admisă de UE.

De asemenea, Iohannis nu a putut opri demiterea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care a fost numită recent procuror șef european. În același timp, UE a anunțat că va menține MCV-ul în cazul României, iar Bucureștiul nu a reușit să obțină nici aderarea la Spațiul Schengen, mai amintesc autorii articolului.

Un alt punct slab este acela invocat de criticii săi care îl acuză pe Iohannis că este reactiv și lipsit de energie. Dan Barna, contracandidatul său de la USR, este cel care l-a numit ”pompierul care intervine când arde casa”, comentând că dacă Iohannis era mai activ poate că ar fi fost mai puține incendii.

Pe de altă parte, Iohannis s-a prezentat pe sine ca fiind ”pompierul atomic care a salvat România de la prăbușire”.
 



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”