Hopa! Postări cu iz penal în PNL!/Camarila lui Orban, dată-n vileag?

Hopa! Postări cu iz penal în PNL!/Camarila lui Orban, dată-n vileag?

Președintele PNL, Ludovic Orban, se vede confruntat cu o situație explozivă cu cîteva săptămîni înaintea congresului, un membru marcant al partidului, consilierul ministerial Violeta Vijulie, făcînd dezvăluiri care echivalează cu un denunț penal ca la carte împotriva sa, pentru trafic de influență. Ce a scris luni, pe Facebook, Violeta Vijulie:
”PNL nu are cum să se schimbe cu Ludovic Orban. Ludovic este tributar unui mod de a face politică de acum 30 de ani. Desigur, a avut anumite rezultate incontestabile, dar ele au fost mult prea mult bazate pe preluarea din PSD a unor parlmentari și primari, dar și a unor practici. Iată un exemplu:
Acum 3 ani când a schimbat conducerile de la București, eu eram alegerea evidentă pentru presedinte al PNL Sector 3. Eram acolo de ani de zile, am muncit, am construit si in filială și la nivel national, am reprezentat partidul în media, am avut 1.800.000 de vizualizări pe pagina mea de FB in campanie și, mai mult, am un CV profesional și politic impecabil.
  • Ludovic mi-a spus așa, în biroul lui din Modrogan 1: Stiu că tu ar trebui să fii președinte la PNL S3, dar te rog să îl lași pe Antonel Tanase pentru că mă cunosc cu el de 30 de ani. I-am spus: dar știi că Antonel…și i-am spus niște lucruri grave…a zis: stiu tot, dar el este prietenul meu și în el am încredere. Te rog să imi respecți decizia pentru că veti face echipă și va fi bine.

    L-a luat pe Antonel de la S6 sau de la Buzău, nu mai știu exact, pentru că el se plimba prin multe filiale, și l-a pus președinte la S3.

Nici vorbă de echipă, lucrurile au mers din ce in ce mai rău. Ceea ce trebuie să rețineți este că SINGURA MOTIVAȚIE pentru a pune un presedinte de filiala, a fost prietenia. N-am primit nici o motivație legată de profesionalism, de caracter.
Am dat acest exemplu pentru că este onest să vorbești despre tine, dar acest mod de a face politică este emblematic pentru Ludovic”.

Articolul 13 din legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stipulează în clar :
”Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani”.
Conform lui Vijulie, liderul de partid Ludovic Orban și-a folosit influența și autoritatea pentru a obține ”pentru altul” foloase necuvenite, adică o funcție importantă în partid, singurul criteriu de atribuire fiind ”prietenia”.
Antonel Tănase a fost desemnat ca lider interimar al PNL sector 3 în vara anului 2019 , după demisia fostei conduceri, fiind ales statutar, prin alegeri, luna trecută. Conform Codului Penal, Violeta Vijulie riscă să intre și ea sub incidența art 48, care sancționează complicitatea la fapte penale, stipulînd: ”(1) Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”. De asemenea, Vijulie afirmă că știa și despre ”lucruri grave” comise de Tănase, dar și că despre ele știa și Orban.

Una peste alta, Violeta Vijulie a știut de intenția șefului său de partid de a comite posibila faptă penală de corupție, de obținere de foloase necuvenite pentru prietenul său personal, Antonel Tănase. A știut și dinainte, a știut și după, și a tăcut pînă azi. Bătălia din PNL se complică, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe Inpolitics.ro .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…