Hong Kong: Magnatul de presă Jimmy Lai, arestat în baza noii legislaţii privind securitatea naţională

Hong Kong: Magnatul de presă Jimmy Lai, arestat în baza noii legislaţii privind securitatea naţională

Magnatul media Jimmy Lai din Hong Kong a fost arestat pentru suspiciune de coluziune cu forţe străine în conformitate cu legea privind securitate naţională impusă de Beijing metropolei financiare în luna iunie, potrivit anunţului făcut pe Twitter luni de un colaborat apropiat al acestuia, transmite Reuters.

"Jimmy Lai este arestat în acest moment pentru coluziune cu puteri străine", a scris luni dimineaţa devreme Mark Simon, director executiv în cadrul companiei media Next Digital ce aparţine lui Lai şi care publică tabloidul local Apple Daily.

AFP adaugă, citând o sursă din poliţie, că un motiv suplimentar al arestării magnatului de presă din Hong Kong ar fi şi frauda.

Lai a fost unul din cei mai proeminenţi activişti în favoarea democraţiei din Hong Kong şi un critic fervent al regimului de la Beijing, care a impus pe 30 iunie o nouă lege privind securitatea naţională, demers puternic criticat de ţările occidentale.

Noua lege de securitate pedepseşte tot ceea ce China consideră a fi acte de subversiune, secesiune, terorism şi coluziune cu forţe străine cu pedepse ce merg până la închisoare pe viaţă.

Criticii acestei noi legi consideră că prevederile sale strivesc libertăţile cetăţenilor care locuiesc în acest oraş semiautonom, în timp ce susţinătorii săi afirmă că aplicarea sa va aduce stabilitate în insulă după protestele prelungite de anul trecut în favoarea democraţiei.

Lai a mai fost arestat în acest an, alături de alţi activişti de frunte, sub acuzaţia că a participat la protestele neautorizate de anul trecut.

Într-un interviu acordat Reuters în luna mai, Lai a declarat că va rămână în Hong Kong şi va continua să lupte pentru democraţie, conştient fiind că urmează să fie una din ţintele noii legislaţii în domeniul securităţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”