Holodomor sau exterminarea prin înfometare a poporului ucrainean a fost una dintre crimele abominabile ale Uniunii Sovietice. Milioane de oameni și-a pierdut viața în condiții cumplite. Au fost înregistrate inclusiv cazuri de canibalism.

Unul dintre cele mai cumplite evenimente din istoria Europei s-a petrecut în perioada 1932-1933, în Ucraina. Zeci de milioane de oameni au fost înfometați intenționat în ceea ce s-a numit „Holodomor“, adică „moarte prin înfometare“. Conform datelor colectate, aproximativ 10 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza foametei, izolați de restul lumii, intimidați și puși în situația de a se dezumaniza pentru a supraviețui.

Cel care a comandat genocidul a fost Stalin, unul dintre dictatorii feroce ai istoriei. Acesta a luat decizia înfometării Ucrainei, din motive de control politic. Mărturiile oamenilor care au trecut prin iadul numit Holodomor sunt cutremurătoare.

Rezistența Ucrainei și o decizie criminală

Povestea marii înfometări inenționate din Ucraina începutului de ani 30 își are originile în politica sovietică de colectivizare forțată.

În anul 1929, liderul Uniunii Sovietice, Iosif Stalin , a decis colectivizarea agriculturii în URSS. Țăranii erau deposedați de pământ și de proprietatea lor privată, totul fiind trecut în proprietatea statului sub forma unor ferme colective, numite și colhozuri. Astfel, țăranii erau nevoiți să muncească pământul pentru stat.

Același lucru s-a întâmplat și în Ucraina, parte la aceea vreme a URSS. Anterior, în 1928, aproape 80% dintre elitele ucrainene au fost ucise sau deportate tocmai pentru ca statul sovietic să evite orice rezistență.

Chiar și așa, țăranii ucraineni s-au opus colectivizării. În anumite zone au avut loc revolte armate îndreptate împotriva agenților sovietici ai colectivizării. Stalin era îngrijorat de revoltele ucrainenilor dar și de faptul că procesul de colectivizare mergea prea greu. În plus, mai avusese de-a face cu opoziția virulentă a populației și în alte regiuni.

„Dacă nu facem tot ce ne stă în putință pentru a îmbunătăți situația din Ucraina, riscăm să o pierdem”, scria Stalin colegului său Lazar Kaganovich, membru Politurbo (organismul de elită al conducerii Partidului Comunist din Uniunea Sovietică), în vara lui 1932.

Ceea ce-l îngrijora mai mult pe Stalin era faptul că și în interiorul Partidului Comunist din Ucraina erau destui membri care se opuneau colectivizării forțate.

Așa că s-a trecut urgent la măsuri. Sarcina conducerii operațiunilor de represalii în Ucraina revenea Politurbo. În toamna lui 1932 a început condamnarea populației ucrainene la o moarte lentă și cumplită.

Izolare, înfometare, genocid

În 1930-1931, URSS a strămutat peste un milion de ucraineni și a trimis în Siberia alte 800.000 tocmai pentru a împiedica formarea unei rezistențe la colectivizare. Cum măsurile nu și-au dovedit total eficiența, Politurbo a început represaliile în toamna lui 1932.

În primul rând a crescut cota de colectare pentru țăranii ucraineni, fiind lăsați fără o bună parte din recoltă și alimente. Apoi, sate și orașe din Ucraina au ajuns pe o listă neagră, fiind oprită aprovizionarea cu alimente a acestor regiuni.

Concomitent, Ucraina era izolată de restul URSS, dar și de lume în general. NKVD-iștii îi ucideau pe toți cei care încercau să fugă în Polonia, România sau alte zone. Ucraina era ruptă de restul lumii, aflată la cheremul sovieticilor. Scrisorile erau controlate și oprite, tocmai pentru a nu afla nimeni ce se pregătea în teritoriile ucrainene.

Călătoriile cu trenul în afara Ucrainei erau de asemenea interzise. Treptat, echipe speciale sovietice începeau să colecteze tot mai multe alimente din gospodăriile ucrainene lăsându-i pe oameni să flămânzească. Până și semințele au fost rechiziționate pentru ca oamenii să nu poată cultiva.

Vârful crizei a fost atins în iarna lui 1932-1933, atunci când aceste echipe speciale compuse din polițiști și politruci goleau efectiv casele ucrainenilor, forțat, de tot ceea ce putea fi mâncat. Inclusiv animalele de casă erau rechiziționate, precum câinile sau pisicile.

Oamenii au fost lăsați, în plină iarnă, fără fărâmă de mâncare. Erau condamnați la moarte prin înfometare. Nimeni nu putea părăsi Ucraina, nu putea vorbi cu oameni din exteriorul ei. Trebuia doar să îndure moarte lentă prin înfometare.

Alimentele colectate erau ținute sub pază armată în depozite, iar întreaga recoltă a fost vândută în Occident.

Moartea a început să secere, până în 1933 murind efectiv de foame aproape 10 milioane de oameni, femei, bărbați, copii.

URSS a negat genocidul din Ucraina spunând că a fost o foamete pur și simplu, cauzată de niște decizii greșite.

În 2006, însă, genocidul Holodomor a fost recunoscut de 26 de state ale lumii. Mărturiile celor care au îndurat iadul din 1932-1933 sunt cutremurătoare.

„Oameni umflați care gemeau și mureau pe străzi”

O mărturie cumplită privind foametea impusă din Ucraina anilor 1932-1933 îi aparține Galinei Gubenko din regiunea Poltava.

„Mai mult de jumătate din populația satului a pierit din cauza foametei. Este înfricoșător să mergi prin sat. Oameni umflați care gemeau și mureau pe străzi. Cadavrele erau îngropate de-a valma pentru că nu mai era aproape nimeni capabil să le mai sape gropile. (...) Drumurile erau pline de cadavre, unii nu au mai putut ajunge la ogoare, alții au mâncat boabe goale și au murit pe loc. Patrulele îi vânau, luând totul. Băteau oamenii, le intrau în case și le luau totul. Ce nu puteau lua dădeau foc”, scria Galina în memoriile sale.

O altă mărturie aparține profesoarei Oleksandra Radchenko. „Mă dărâma gândul că nu pot face nimic. Milioane de copii mureau din cauza foametei. Totul mă aducea la disperare”, preciza aceasta.

Imagini apocaliptice din Holodomor prezenta și Arthur Koestler, un jurnalist și scriitor britanic. Koestler a petrecut trei luni în orașul Harkov, în timpul marii foamete din 1932-1933. El a văzut dezastrul provocat de foametea din 1932-1933, din Ucraina. „Hoarde de oameni, în zdrențe, cerșeau la stațiile de tren. Femeile își ridicau la geamurile compartimentelor copiii înfometați, care aveau membrele ca niște bețe, cu capete mari și cadaverice, cu burțile umflate. Arătau ca niște embrioni în borcanele cu formol”, mărturisea acesta.

La rândul său, Victor Kravchenko, un ucrainean fost oficial sovietic, scria în cartea sa ”I choose freedom” mărturii despre ceea ce se întâmplase în Ucraina acelor ani. „Pe câmpul de luptă oamenii mor repede, au șansa de a se apăra. Aici am văzut oameni murind în singurătate, lent, hidos, fără scuza sacrificiului pentru o cauză. Au fost închiși și lăsați să moară de foame, fiecare în casa lui, în urma unei decizii politice luate într-o capitală îndepărtată printre conferințe și mese de banchet”, nota Kravchenko.

În timpul foametei impuse au avut loc evenimente greu de crezut. Oamenii disperați au trecut la acte de canibalism. În multe cazuri, cadavrele au fost consumate. Oamenii mâncau ce apucau, de la cartofi stricați și până la tot ceea ce putea fi mestecat.