Hollande se întâlneşte cu Putin sâmbătă după-amiaza la Moscova, anunţă Palatul Elysée
Preşedintele francez François Hollande se întâlneşte sâmbătă după-amiaza cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, cu care va discuta despre criza din Ucraina, a anunţat Palatul Elysée, relatează AFP.
Şeful statului francez, care a îndemnat vineri la o "dezescaladare" în conflictul ucrainean, va efectua o escală neprevăzută în capitala rusă, pe drumul de întoarcere către Paris dintr-o vizită oficială în Kazahstan, a precizat preşedinţia.
Această întâlnire bilaterală, organizată la solicitarea preşedinţiei franceze, al cărei principiu a fost propus vineri seara, "probabil" va avea loc pe un aeroport din Moscova.
Ultima întâlnire între Hollande şi Putin a avut loc pe 15 noiembrie, la summitul G20 de la Brisbane, în Australia.
Preşedintele francez, aflat în vizită în Kazahstan, a îndemnat vineri la o detensionare în conflictul ucrainean, la o zi după ce Putin a insistat, în discursul anual din Parlament, asupra responsabilităţii Occidentului în acest conflict.
"Tensiunea, presiunea nu sunt niciodată o soluţie", a subliniat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kazah Nursultan Nazarbaiev, pledând pentru o "dezescaladare" mai întâi "verbală", iar apoi "în acţiunile" militare din Ucraina.
"Eu nu am încetat niciodată să caut dialogul", a insistat el, Franţa aflându-se, în opinia sa, "într-o poziţie care-i permite să stea de vorbă şi cu unii şi cu alţii" şi să aibă "încrederea" lor.
Evocând cu jumătate de gură decizia pe care a luat-o de a amâna livrarea către Rusia a două nave de război de tip Mistral până la soluţionarea politică a crizei ucrainene, François Hollande a vorbit despre "decizii care-ţi permit să te faci ascultat, fără slăbiciune", şi despre "poziţii ferme".
"Vom colabora în căutarea tuturor punctelor care vor permite clarificarea şi angajarea unei dezescaladări" de care "avem nevoie, deoarece există în continuare riscul unei escaladări suplimentare şi ameninţări grave la adresa economiei întregii regiuni", a declarat Hollande.