Hillary Clinton "nu este calificată" să activeze în nicio funcție guvernamentală, îi replică Trump lui Obama

Hillary Clinton "nu este calificată" să activeze în nicio funcție guvernamentală, îi replică Trump lui Obama

Candidatul republican la președinția SUA Donald Trump a replicat marți la criticile președintelui SUA, Barack Obama, potrivit căruia nu ar fi "calificat" pentru funcția de șef al statului, afirmând că rivala sa democrată, Hillary Clinton, Hillary Clinton, a promovat politici care au afectat siguranța națională și pe muncitorii americani, relatează Reuters.

"Hillary Clinton a dovedit că nu este calificată pentru orice funcție guvernamentală", a răspuns Donald Trump într-un comunicat la puțin timp după ce Obama l-a atacat dur într-o conferință de presă.

Donald Trump este "teribil de nepregătit" pentru a deveni președinte al țării, a declarat Obama în cadrul unei conferințe de presă de la Washington, pe fondul polemicii stârnite de criticile acestuia la adresa familiei unui soldat musulman ucis în luptă.

"Candidatul republican nu este calificat pentru a deveni președinte", a declarat Barack Obama . "Am spus-o și săptămâna trecută. Continuă să demonstreze acest lucru în fiecare zi", a afirmat Obama, reamintind criticile publice foarte controversate ale lui Donald Trump la adresa părinților unui căpitan musulman ucis în Irak în 2004, invitați la convenția de învestire a lui Hillary Clinton săptămâna trecută.

Faptul că Donald Trump critică o familie "care a făcut sacrificii extraordinare pentru această țară, faptul că nu pare să aibă cunoștințe de bază privind subiecte esențiale în Europa, Orientul Mijlociu, Asia, arată că este teribil de nepregătit pentru acest post", a spus liderul de la Casa Albă în cadrul unei conferințe de presă comune cu prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong.

Președintele american la final de mandat i-a denunțat pe liderii așa-numitului "Grand Old Party", care continuă să-l susțină pe Donald Trump. "Vine un moment în care ar trebui să se spună: 'destul'", a mai afirmat Obama.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...