Hillary Clinton avertizează cu privire la o nouă candidatură a lui Donald Trump la Casa Albă, în 2024

Hillary Clinton avertizează cu privire la o nouă candidatură a lui Donald Trump la Casa Albă, în 2024

Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, crede că fostul preşedinte republican Donald Trump se pregăteşte să candideze din nou în 2024 şi a avertizat că, dacă magnatul american va obţine un al doilea mandat, cei patru ani tumultuoşi la Casa Albă ai lui Trump vor părea o joacă de copil, transmite vineri dpa.

"Dacă aş fi parior, aş spune că Trump va candida din nou. Dacă nu va fi făcut responsabil şi reuşeşte s-o facă din nou, cred că acesta va fi sfârşitul democraţiei noastre" a declarat Clinton într-un interviu difuzat joi de postul MSNBC.

Fosta Primă Doamnă şi candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 2016, pierdute de ea în favoarea lui Trump, a avertizat că a-i permite lui Trump să preia din nou frâiele puterii ar fi un dezastru fără precedent pentru Statele Unite.

"Este un punct de cotitură. Dacă el sau cineva de felul lui va mai fi vreodată ales preşedinte... nu ne vom mai recunoaşte ţara", a avertizat ea.

Clinton a vorbit deschis despre Trump şi despre înfrângerea ei şocantă din 2016, în timpul unei conversaţii de o oră cu jurnalistul Willie Geist, la locuinţa ei din Chappaqua, statul New York.

Ea a declarat că "bineînţeles" că se simte vinovată că şi-a ratat şansa să-l ţină pe Trump departe de Casa Albă. "Mă simt îngrozitor că nu l-am oprit şi nici pe oamenii din jurul lui", a mărturisit ea.

Clinton a dat vina pentru înfrângerea sa pe "cascadoria făcută de Jim Comey". Ea se referea la faptul că, cu 11 zile înainte de scrutinul prezidenţial american, James Comey a anunţat că Biroul Federal de Investigaţii a descoperit noi emailuri, care aveau legătură cu serverul personal folosit de Hillary Clinton, în perioada în care aceasta a fost secretar de stat. Scăderea de ultimă instanţă a susţinerii pentru Clinton a fost pusă pe seama efectului pe care l-a avut scrisoarea lui Comey.

Însă Clinton a recunoscut şi că Trump a atins o coardă sensibilă a poporului american.

"Toţi au văzut cu ochii lor ce fel de lider este. Dar, este evident, sunt oameni cărora le-a plăcut ce au văzut (...)", a spus ea.

Clinton i-a avertizat pe alegători să nu-l subestimeze în 2024.

"Au ieşit şi au votat pentru el. Şi el încearcă să aranjeze lucrurile astfel încât aceasta să se întâmple din nou", a conchis Clinton. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…