Hidroelectrica sfătuieşte consumatorii să trimită documentaţia online; schimbarea furnizorului se va face în termenul legal de 21 de zile
Hidroelectrica recomandă consumatorilor să trimită toată documentaţia online dacă doresc să devină clienţii companiei, pentru a evita call-center-ul, care este suprasolicitat în această perioadă, iar procedura de schimbare a furnizorului se va realiza în termenul legal de 21 de zile, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Buciu, reprezentant al biroului de presă al companiei.
"Volumul mare al cererilor clienţilor de migrare a contractelor către Hidroelectrica face ca numărul de call-center pus la dispoziţie de companie să fie suprasolicitat în aceste zile. Clienţii au însă la dispoziţie şi informaţiile detaliate publicate pe site, astfel încât să poată depune documentaţiile necesare on-line. Schimbarea de contract se va opera conform prevederilor legale, in termen de 21 de zile de la notificarea actualului furnizor cu privire la intenţia clientului de a migra către noul furnizor", a precizat Buciu.
Compania a postat şi pe site o informare pentru clienţi, precizând că documentaţia necesară poate fi trimisă online, la adresa contractare@hidroelectrica.ro , urmând ca în cel mai scurt timp să fie contactaţi de un reprezentant al societăţii.
Este vorba despre cererea de încheierea a contractului de furnizare şi contractul-cadru, care trebuie descărcate de pe site, precum şi o copie a actului de identitate, copie a actului de proprietate sau alt document privind dreptul de folosinţă al spaţiului şi o copie a ultimei facturi.
"Pentru a uşura procesul de schimbare a furnizorului şi pentru a scurta timpii necesari contractării, rugăm clienţii să se asigure că actele transmise sunt corecte şi complete. Volumul mare de cereri de schimbare a furnizorului face ca în această perioadă numărul de Call Center Hidroelectrica (021 9834) să fie suprasolicitat, cu impact asupra timpilor de aşteptare pentru preluare a apelurilor. Ne cerem scuze pentru acest disconfort şi vă asigurăm că solicitările trimise pe mail conform indicaţiilor anterioare vor fi procesate", se precizează în informarea de pe site-ul companiei.
Aceasta după ce, anterior, tot miercuri, redactorul AGERPRES a sunat la call-center-ul Hidroelectrica, în calitate de consumator casnic şi, după o aşteptare de 50 de minute, a întrebat operatorul despre paşii pe care trebuie să îi facă un consumator ca să devină client al companiei.
"Trimiteţi un e-mail cu documentele, primiţi contractul, îl semnaţi şi îl returnaţi semnat", a spus iniţial operatorul.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Întrebat care sunt documentele necesare, el a răspuns: "Act de identitate, act de spaţiu, ultima factură, plus formularele de pe site. Contractul poate fi încheiat doar online".
De asemenea, întrebat cât durează procesul de schimbare, operatorul a transmis: "Aproximativ două luni. Contractul vi-l trimitem în 3-4 săptămâni". "Există o perioadă de preaviz şi, în plus, sunt foarte mulţi clienţi care aşteaptă la coadă", a argumentat el.
Contactaţi de AGERPRES, reprezentanţii ANRE au arătat că, potrivit legii, schimbarea furnizorului trebuie făcută în maximum 21 de zile de la trimiterea contractului semnat. Totodată, au precizat că, dacă un apel în aşteptare durează mai mult de trei minute, clientul poate cere compensaţii băneşti de la respectiva companie.
La rândul lor, când li s-au cerut răspunsuri oficiale despre această situaţie, reprezentanţii biroului de presă al Hidroelectrica au precizat pentru AGERPRES: "Call-center-ul nostru este un serviciu externalizat. Vom lua măsuri pentru ca operatorii să fie mai bine instruiţi şi, de asemenea, vom suplimenta informaţiile de pe site, astfel încât consumatorii interesaţi să nu mai fie nevoiţi să sune la call-center pentru a afla detalii".
Potrivit Ordinului ANRE nr. 234 din 20 decembrie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de
energie electrică/gaze naturale de către clientul final, la articolul 5 se arată că "în procesul de schimbare a furnizorului de către un client final sunt implicaţi: clientul final, FA (furnizorul actual - n.r.), FN (furnizorul nou - n.r.), OR (operatorul de reţea - n.r.) şi PRE (partea responsabilă cu echilibrarea - n.r.), după caz, care au obligaţia de a acţiona astfel încât schimbarea efectivă a furnizorului să se producă în termen de maximum 21 de zile calendaristice de la data notificării de către clientul final, cu respectarea condiţiilor contractuale".
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.
Începând cu această dată, consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.
Autorităţile şi specialiştii recomandă consumatorilor casnici să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu un altul, licenţiat de ANRE. AGERPRES