Hepatită de origine necunoscută la copii: cazuri depistate în cinci ţări europene (ECDC)

Hepatită de origine necunoscută la copii: cazuri depistate în cinci ţări europene (ECDC)

Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), relatează AFP.

''În urma cazurilor semnalate de hepatită acută de origine necunoscută de către Agenţia de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie'' la începutul lunii aprilie, ''au fost raportate cazuri suplimentare la copii în Danemarca, Irlanda, Ţările de Jos şi în Spania'', a indicat agenţia europeană într-un comunicat de presă.

Nouă cazuri suspecte au fost identificate şi la copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani în Alabama, Statele Unite, potrivit ECDC.

''Investigaţiile continuă în toate ţările care raportează cazuri. În prezent, cauza exactă a hepatitei rămâne necunoscută'', notează ECDC, dar anchetatorii britanici ''consideră că o cauză infecţioasă este cea mai probabilă având în vedere caracteristicile clinice şi epidemiologice ale cazurilor''.

Vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că se aşteaptă la noi cazuri în zilele următoare şi a raportat deja cel puţin cinci în Irlanda şi trei în Spania.

Contactată de AFP, ECDC nu a furnizat detalii privind numărul de cazuri pe ţară. Nu au fost raportate decese, dar unele cazuri din Marea Britanie au necesitat transplant de ficat.

''Investigaţiile de laborator ale cazurilor au exclus hepatitele virale de tip A, B, C, D şi E în toate cazurile'', potrivit ECDC.

Regatul Unit a raportat iniţial la 5 aprilie, la OMS, 10 cazuri de hepatită severă în Scoţia, înainte de a raporta un total de 74 de cazuri trei zile mai târziu, potrivit organizaţiei ONU.

Dintre cazurile din Marea Britanie, ''multe au prezentat semne de icter''.

''Unele dintre cazuri au raportat simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree şi vărsături în săptămânile precedente'', potrivit ECDC.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”