Henry Kissinger, fost șef al diplomației americane, a încetat din viață la 100 de ani | VIDEO

Henry Kissinger, fost șef al diplomației americane, a încetat din viață la 100 de ani | VIDEO

Dr. Henry A. Kissinger, figură marcantă a diplomației americane, om de stat, profesor și câștigător al premiului Nobel pentru pace, a încetat din viață la domiciul său din Kent, Connecticut. Kissinger avea 100 de ani, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Henry A. Kissinger FOTO: Profimedia (Arhivă)

Henry A. Kissinger FOTO: Profimedia (Arhivă)

Acesta a fost considerat cel mai puternic secretar de stat de după cel de-al doilea război mondial, ambiția și abilitățile sale au fost fundamentale pentru deschiderea Statelor Unite către China, ieșirea din războiul din Vietnam și relansarea în relațiile cu Uniunea Sovietică.

Henry Kissinger s-a născut în sudul Germaniei în 1923, unde tatăl său era profesor. Familia sa a fugit din Germania nazistă în America în 1938. După ce a devenit cetățean american în 1943, Kissinger a servit în Divizia a 84-a din 1943 până în 1946. Acesta a primit Steaua de Bronz pentru „serviciul merituos”. Dr. Kissinger a servit ulterior în Corpul de Contrainformații din Germania ocupată . A fost reservist al armatei americane până în 1959.

Dr. Kissinger și-a obținut diplomele de licență, masterat și doctorat la Universitatea Harvard , unde a predat relații internaționale timp de aproape 20 de ani.

În 1969, președintele Nixon l-a numit consilier pentru securitate națională. Ulterior, a ocupat funcția de secretar de stat sub președinții Nixon și Ford, funcții în care Dr. Kissinger a jucat un rol central în deschiderea către China , negociând sfârșitul războiului de Yom Kippur în Orientul Mijlociu și ajutând la retragerea din Vietnam. Acesta a lucrat pentru a pune fosta Rhodesie pe calea către un guvern reprezentativ și a negociat acorduri cheie de control al armelor cu Uniunea Sovietică.

Un jucător cheie în diplomaţia mondială în perioada războiului rece, Henry Kissinger „a murit astăzi, în casa sa din Connecticut”, conform sursei citate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

4 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…