Hellvig, despre noul ghid de etică al SRI: Dorim să consolidăm relația de încredere cu cetățenii

Hellvig, despre noul ghid de etică al SRI: Dorim să consolidăm relația de încredere cu cetățenii

Serviciul Român de Informații și-a creat un ghid de etică al cărui scop este, potrivit directorului SRI, Eduard Hellvig, consolidarea relației de încredere cu cetățenii prin reafirmarea identității serviciului.

Ghidul este publicat pe site-ul instituției, iar în preambulul său Hellvig spune că documentul se adresează personalului SRI și cuprinde "repere de conduită, derivate din particularitățile și exigențele profesiei de cadre de informații — constituind un set unitar de valori, principii și reguli în măsură să contribuie la promovarea și apărarea intereselor naționale".

După cum precizează directorul SRI, implementarea ghidului urmărește, printre altele, asigurarea și menținerea unui "echilibru just" între interesele naționale de securitate și drepturile și libertățile cetățenilor, prevenirea abaterilor disciplinare, a situațiilor care pot afecta activitatea personalului, informațiile, patrimoniul sau rezultatele activității instituției.

De asemenea, se urmărește "sistematizarea standardelor morale și de conduita" care trebuie respectate de către personalul SRI în exercitarea atribuțiilor și în viața personală, dar și protejarea personalului serviciului de "comportamente abuzive, subiective sau oportuniste".

Documentul stipulează că principiile și standardele de comportament etic stabilite sunt aplicabile întregului personal SRI, indiferent de domeniul, profilul, categoria de personal sau locul ocupat în ierarhia profesională.

În ghid sunt menționate valorile susținute de SRI — patriotism, onoare și profesionalism, precum și 13 principii care corespund acestor valori.

Principiile subsumate patriotismului sunt, potrivit SRI, loialitatea, devotamentul, respectul și civismul. Onoarei îi corespund, așa cum arată documentul, onestitatea, integritatea, nediscriminarea, demnitatea și conduita morală. Profesionalismul are la bază, în viziunea SRI, principii precum responsabilitatea, independența, echidistanța și confidențialitatea.

"Orice angajat care ia la cunoștință despre o încălcare a ghidului este obligat să o raporteze de îndată, pe cale ierarhică, fără a fi tras la răspundere pentru aceasta", se mai arată în documentul menționat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!