Heather Armstrong, „regina blogurilor pentru mame“, a murit la 47 de ani

Heather Armstrong, „regina blogurilor pentru mame“, a murit la 47 de ani

Heather Armstrong, care a cunoscut succesul în anii 2000 documentând suișurile și coborâșurile maternității pe blogul său, Dooce, a murit la vârsta de 47 de ani, relatează BBC.

Foto Getty Images

Foto Getty Images

Iubitul ei, Pete Ashdown, a declarat pentru Associated Press că a găsit-o moartă pe Armstrong marți seară, în casa lor din Utah.

Potrivit acestuia, femeia s-ar fi sinucis din cauza depresiei și a alcoolismului.

„Regina blogurilor pentru mame” a scris frecvent despre copiii ei, relațiile și luptele personale.

La apogeul popularității sale, Dooce avea mai mult de opt milioane de cititori pe lună, potrivit Vox.

Asta se întâmpla în 2009 - în același an în care Armstrong a făcut parte din lista anuală a Forbes a celor mai influente 30 de femei din mass-media.

Heather Armstrong a fondat Dooce la începutul anilor 2000 ca un loc unde să vorbească despre muncă, sex și părăsirea bisericii mormone.

Numele site-ului provine de la o glumă personală care se referea la faptul că nu reușea să pronunțe rapid cuvântul „dude” (tip), potrivit rapoartelor Associated Press și New York Times.

În 2002, Armstrong a fost concediată de la locul de muncă, după ce s-a descoperit că blogul sarcastic era al ei.

Site-ul a fost redeschis șase luni mai târziu, sub forma unui alt tip de blog, după ce a rămas însărcinată. Îmbrățișând onestitatea în scrierile sale, Armstrong a detaliat crizele de furie ale copiilor săi, provocările sale, luptele sale cu alcoolismul și depresia postnatală.

Potrivit unei estimări citate de Wall Street Journal, până în 2009, blogul ar fi generat venituri de 40.000 de dolari (32.000 de lire sterline) pe lună din publicitatea plătită.

Armstrong și-a transformat succesul într-o prezență puternică în social media și în trei cărți, inclusiv cartea de memorii „It Sucked and then I Cried (2009): How I Had a Baby, a Breakdown and a Much Needed Margarita”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”