HBO a lansat primul trailer pentru al şaselea sezon al serialului "Game of Thrones" - VIDEO

HBO a lansat primul trailer pentru al şaselea sezon al serialului "Game of Thrones" - VIDEO

HBO a lansat, marţi, primul trailer oficial pentru cel de-al şaselea sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", care va avea premiera pe 24 aprilie, după ce în urmă cu trei luni televiziunea a lansat un controversat teaser de 41 de secunde.

HBO a lansat primul trailer pentru al şaselea sezon al serialului "Game of Thrones" - VIDEO

Montate pe versiunea acustică a melodiei lui Chris Isaak "Wicked Game" (în interpretarea lui James Vincent McMorrow), noile imagini din "Urzeala tronurilor", precum şi cele din teaser-ul lansat în decembrie 2015 îi tachinează pe fanii serialului în legătură cu întoarcerea (şi dispariţia) unora dintre personajele principale ale serialului, inclusiv Jon Snow.

Trailerul debutează cu imaginile pline de suspans de la finalul sezonului trecut, arătându-l pe Jon Snow însângerat, la pământ, în timp ce se aude replica "E mort" ("He’s gone"). Apoi apar restul personajelor aflate într-o serie de scene dramatice, care generează mai multe întrebări decât răspunsuri, potrivit time.com.

Serialul "Urzeala tronurilor", premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.

Al şaselea sezon al serialului va avea premiera pe 24 aprilie.

În 2015, ultimul episod din al cincilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" a fost difuzat pe 14 iunie, cu o zi înainte de încheierea procesului de votare pentru nominalizările de la premiile Emmy. Ulterior, "Game of Thrones" a stabilit recordul de premii Emmy obţinute de un serial într-un singur sezon, câştigând 12 trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun serial - dramă".

Episodul final din al cincilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori, în SUA.

Încă de la lansare, "Urzeala tronurilor" a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…