Havrileţ: Legea energiei electrice se rescrie cu ajutorul BERD; discuţii cu Banca Mondială pentru modernizarea Legii gazelor naturale
Legea energiei electrice se rescrie printr-un program de consultanţă, cu ajutorul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), şi suntem în discuţie cu Banca Mondială pentru a obţine un suport privind modernizarea Legii gazelor naturale, a anunţat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Niculae Havrileţ, într-o videoconferinţă de specialitate.
"Avem oportunităţi în vânt şi solar atât în onshore, cât şi în offshore, cu importante posibilităţi de a obţine energie electrică, utilizând Marea Neagră, care poate fi astfel un prieten al românilor nu doar petrecând două săptămâni la mare, în vacanţă, dar şi pentru a aduce energie curată. Această energie se pretează foarte bine la transformarea ei în hidrogen. În scurt timp, hidrogenul va fi combustibilul cel mai utilizat în special în zona de transport greu, fie că vorbim de aviaţie, fie de zona navală. Dorim să avem o nouă Lege a energiei electrice, care acum se rescrie printr-un program de consultanţă cu ajutorul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, suntem în discuţie cu Banca Mondială pentru a obţine un suport privind modernizarea Legii gazelor naturale. Chiar dacă vor fi încorsetate într-un singur act normativ pe două capitole sau poate să fie prezentate ca două legi separate", a afirmat oficialul Ministerului Energiei.
Acesta a punctat faptul că România are foarte multe oportunităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea noilor infrastructuri de producţie şi de stocare a energiei electrice din surse regenerabile.
"Viitorul foarte apropiat este Fondul de modernizare care susţine într-o proporţie foarte mare producţia de energie electrică din surse regenerabile. Avem această acţiune de trading a certificatelor de dioxid de carbon prin care, pe de o parte, suntem penalizaţi că luăm energie electrică din surse care poluează într-o proporţie importantă, şi mă refer la cărbune, dar pe de altă parte din preţul acestor certificate se pot naşte noi capacităţi de producţie a energiei electrice din surse curate. România are foarte multe oportunităţi în raport cu alte ţări în ceea ce priveşte dezvoltarea noilor infrastructuri de producţie şi, foarte important, de stocare a energiei electrice din surse regenerabile. În cadrul preocupărilor Ministerului Energiei, un loc important îl are legislaţia care să îmbunătăţească, să uşureze obţinerea de fonduri europene pentru încurajarea investitorilor care investesc în noi capacităţi de producţie a energiei electrice. Dorim să amendăm Legea fondului funciar pentru a permite utilizarea terenurilor agricole pentru infrastructurile noi de producţie a energiei electrice şi pentru stocarea acesteia", a susţinut Havrileţ.
CNR-CME, în parteneriat cu Electrica prin Electrica Serv., a organizat marţi conferinţa online cu tema "Trecut, prezent şi viitor în domeniul energiei electrice din România". AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)