Havrileţ (Ministerul Energiei): Firmele din energie au luat cu asalt Fondul de modernizare şi au blocat căsuţele de e-mail de la minister

Havrileţ (Ministerul Energiei): Firmele din energie au luat cu asalt Fondul de modernizare şi au blocat căsuţele de e-mail de la minister

Firmele din energie au fost foarte interesate să primească bani europeni prin Fondul de modernizare, iar ministerul de resort a primit peste 700 de cereri, după ce a prelungit perioada de înscriere, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

El a participat la conferinţa online "Petrolul în Noua Economie", organizată de România Durabilă şi EM360.

"Fondul de modernizare a fost luat cu asalt. Practic s-au blocat căsuţele de e-mail prin care ministerul a preluat aceste propuneri de proiecte şi, la cererea specială a organizaţiei PATRES, care promovează sectorul energiei regenerabile, am prelungit cu câteva zile şi am primit peste 700 de proiecte, de toate felurile", a spus oficialul ministerial.

Ca număr de proiecte, cele mai multe sunt fotovoltaice, dar ca valoare cele mai importante vizează trecerea producţiei de energie electrică de pe cărbune pe gaze, unde este vorba de centrale cu capacităţi mari, a menţionat el.

"Axa prioritară este cea a regenerabilelor. 70% din Fondul de modernizare se va duce la producţia de energie din surse regenerabile. Cererile de finanţare au vizat valori între 100.000 de euro şi 500 de milioane de euro. Majoritatea au solicitat finanţare de 100%. Au venit şi operatorii de reţele cu proiecte importante, au venit investitori noi, foarte multe proiecte, foarte mare interesul, dar nu cred că toate se vor aproba", a continuat Havrileţ.

Potrivit acestuia, o parte dintre ele vor fi finanţate şi din celelalte fonduri din cadrul politicilor de decarbonare.

"Aici mă refer şi la Fondul Naţional de Redresare Economică, care dă o importanţă deosebită restructurării societăţilor de energie termică. Cred că este prima dată când fonduri UE de o asemenea anvergură sunt direcţionate către rezolvarea problemelor legate de încălzirea urbană. Este o oportunitate de modernizare pentru sistemele din marile oraşe, în baza noilor tehnologii, dacă se poate cu aportul regenerabilelor", a precizat oficialul, amintind că, recent, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru sistemele de centralizare care utilizează sursele regenerabile.

În septembrie, Dan Dragoş Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei, afirma că, pentru mecanismul 10d, Fondul de Modernizare, "ne aşteptăm la aproximativ 6,7 miliarde de euro pentru perioada până la 2030. După cum ştiţi, fondurile provin din vânzarea certificatelor de CO2 de către Comisie şi vor fi alocate celor 10 ţări membre pe baza proiectelor înaintate către Banca Europeană de Investiţii, care va asigura din punct de vedere economic şi al fiabilităţii aceste proiecte înaintate de statele membre". AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”