Conform specialiștilor, în România există trei specii de vipere, iar în Europa au fost identificate 15 specii.

„Viperele trebuie tratate cu înțelegere dar și cu respect pentru calea lor de a evolua prin folosirea veninului pentru hrana si ocazional aparare. Nu fiti Chuck Norris, nu e cazul”, scrie bloggerul Doru Panaitescu pe site-ul său.

Vipera ammodytes – vipera cu corn

„Vipera cu corn are o reputație teribilă în România. 90% din oamenii cu care am interacționat personal sau prin email/Facebook care mi-au povestit că au văzut un șarpe credeau că au văzut o viperă. Din ei, peste 50% cred că au văzut o viperă cu corn”, scrie Doru Panaitescu.

Vipera cu corn (Vipera ammodytes) este o specie strict protejată la nivel național și internațional.

Vipera cu corn poate ajunge la dimensiuni de 90 - 95 de centimetri, însă dimensiunile medii de 60 - 70 de centimetri. Culoarea variază de la cenuşiul masculilor la nuanţe maronii, roşcate şi cărămizii la femele. Ambele sexe au celebrul zig-zag de culoare neagră sau maro pe spate.

„Purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată. Efectuaţi permanent un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt pentru a verifica dacă sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din calea dumneavoastră”, recomandă specialiștii.

Vipera cu corn este mare iubitoare de caldură (specie termofilă), sezonul de activitate fiind aprilie – octombrie (dar le puteți vedea și în martie sau noiembrie, dacă esuficient de cald).

Având sângele rece, reptila preferă zonele însorite, stâncăriile, grohotişurile şi, uneori, marginile pădurilor de foioase. Este un şarpe extrem de rapid în atac, dar care se deplasează relativ greu şi încet, camuflându-se foarte bine.

Vipera berus – vipera de munte

„Alintată în popor și viperă cu cruce, viperă neagră, năpârcă (eronat în cazul năpârcii, deoarece năpârcile sunt de fapt șopârle fără picioare, dar popular așa se spune viperei de munte în anumite zone), această viperă are o răspândire mult mai largă în județele țării (doar în unele zone de câmpie nu o veți găsi), în rest e aproape oriunde e deal sau munte (exceptând Dobrogea)”, spune Doru Panaitescu.

În restul Europei poate fi întalnită oriunde este altitudine suficientă (de la 800 de metri în sus trecând și de 2.500!) sau în țările nordice, unde poate fi întâlnită și în zone joase, de câmpie (Scandinavia, UK, Rusia). Lipsește din Peninsula Iberică, fiind cea mai răspândită viperă europeană.

Vipera ursinii – vipera de stepă

Puțin cunoscută publicului larg, această specie este critic periclitată. Fragmentarea teritoriului, pășunatul și alte forme de deranj antropic au restrâns arealul acestei specii la câteva județe. Iată unde aveți norocul de acum să o puteți admira în sălbăticie (sau să stiti să fugiți de ea, după caz :D, desi spun si o sa mai repetȘ șerpilor le e mai fria de noi decat ar trebui sa ne fie nouă – daca nu ii deranjați din fugă, dispar repede la adăpost :D) – arealul este prezentat tot pe județe (in restul Europei mai puteti găsi specia in Italia, Ungaria, restul țarilor din Balcani)

Vipera de stepă este o specie rară, în prezent aflată în declin, care populează puține zone, cu suprafațe reduse, răspândite pe un areal care se întinde din sud-estul Franței până în Moldova, însă complexul de specii din care face parte este răspândit până în Kazahstan.

Pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării viperele de stepe au fost identificate în trei zone ale acestei arii protejate: zona Perișor - Periteașca, Grindul Sărăturile - Sfântu Gheorghe și Grindul Letea. Există alte două semnalări vechi referitoare la prezența viperei de stepă la Periprava și zone unde nu a mai fost observat niciun exemplar cu ocazia investigațiilor derulate în perioada 1994 – 2013.

De obicei, vipera de stepă este activă în perioada aprilie – începutul lunii octombrie. Înainte de intrare la hibernare, când temperaturile scad, viperele de stepă ies la orele amiezii pentru creșterea temperaturii corporale, arată Marinov E. Mihai, Torok Zsolt Csaba, Doroșencu Alexandru și Kiss János Botond autorii studiului „Conservarea viperei de stepă în Rezervația Biosferei Delta Dunării“.

Femelele sunt în general mai mari decât masculii. Vipera de stepă din R.B.D.D. are un bot obtuz - cu muchia anterioară a botului ușor proeminentă. Capul este alungit și puțin mai lat decât gâtul, pupila este verticală, iar irisul este de culoare portocalie sau. Plăcile (solzi de dimensiuni mari) din jurul gurii (așa-numitele supralabiale și sublabiale) sunt în general pătate, cu margini negricioase. Ca și celelalte specii de vipere din România, prezintă o bandă dorsală de culoare închisă în formă de zigzag în lungul corpului, cu o colorație variabilă, brun-gălbui, alb-cenușiu, brun-cenușiu sau cenușiu- verzui.

Împerecherea la viperele de stepă are loc la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii, dar uneori poate avea loc mai devreme, în martie – aprilie. Există evidențe că femelele se reproduc o dată la doi ani.