Harta Ungariei Mari, o diversiune mică/Culisele cazului care a pus România pe jar

Harta Ungariei Mari, o diversiune mică/Culisele cazului care a pus România pe jar

Mult zgomot pentru nimic! Așa se poate descrie, pe scurt, subiectul care a declanșat o veritabilă „furtună“, marți seară, și de pe urma căruia politicienii români s-au grăbit să aibă reacții populiste.

Viktor Orbán, prim-ministru al Ungariei

Viktor Orbán, prim-ministru al Ungariei

Povestea a început cu un anunț al federației maghiare de fotbal: „În ultimele zile, atât UEFA, cât și FARE (n.r. - rețea creată pentru a contracara discriminările în fotbalul european) și-au transmis răspunsurile către federația maghiară, care e pe cale să organizeze cele două meciuri ale naționalei cu Estonia (n.r. - amical) și Bulgaria (n.r. – în preliminariile Euro 2024). După cum era de așteptat, cele două organizații continuă să lupte împotriva rasismului și, prin urmare, vor continua să pedepsească drapelele care poartă un astfel de mesaj, care constituie abatere disciplinară. În urma negocierilor, asociația va permite ca drapelele care simbolizează respectul Ungariei istorice și solidaritatea cu suporterii din străinătate să fie aduse pe stadion, cu următoarele condiții:

*Poate reprezenta doar harta Ungariei istorice, nu alte simboluri sau inscripții;

*Doar culorile roșu, alb si verde pot fi pe el;

*Simbolul trebuie prezentat – în mod obișnuit – datorită conținutului sau controlului de prevenire a incendiilor;

*Simbolul din stadion nu poate împiedica suporterii să urmărească meciul netulburați“, a fost comunicatul publicat pe site-ul forului fotbalistic de la Budapesta.

Pornind de aici, au curs reacții dure în România, deși Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a insistat, la Orange Sport, că anunțul ungurilor n-are nicio confirmare oficială de la UEFA. N-a mai contat acest detaliu. Iată câteva opinii exprimate pe Facebook pe marginea unui subiect care, ulterior, s-a dovedit a fi o știre falsă:

*Ionuț Stroe (purtător de cuvânt PNL): Politica nu are ce căuta în sport. O astfel de decizie, dacă ar fi fost reală, ar fi un precedent periculos. Ar veni în contradicție cu toate principiile care guvernează sportul. Nu ar face decât să sufle în pânze extremiștilor care pescuiesc oricum mereu în vremuri tulburi, ca cele de azi. Este un context în care sunt aruncate multe „fitile“ de acest fel, tocmai de către cei care vor tensiune, dezbinare și o slăbire a societăților noastre.

*Marcel Ciolacu (liderul PSD): Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea de către Federaţia de Fotbal din Ungaria a hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere. Preşedintele FRF, care este membru în Comitetul Executiv al UEFA, trebuie să ceară de urgenţă revenirea asupra acestei decizii.

Federația condusă de Răzvan Burleanu a lămurit repede o situație controversată

Federația condusă de Răzvan Burleanu a lămurit repede o situație controversată

FRF: „UEFA n-a autorizat așa ceva“

După aceste reacții explozive, Federația Română de Fotbal (FRF) a „stins focul“ printr-un comunicat oficial: „FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal. Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:

*UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.

*Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.

*Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene“, au fost precizările forului condus de Răzvan Burleanu.

Abţibilduri cu motiv revizionist. FOTO: Wikipedia

Abţibilduri cu motiv revizionist. FOTO: Wikipedia

Explicația: interpretarea eronată a ungurilor

Și, totuși, de unde a apărut acest subiect, care a avut o sursă solidă și anume federația maghiară de fotbal? „Adevărul“ a descoperit că explicația acestui caz ține de o interpretară eronată / subiectivă a ungurilor a unei decizii luate de UEFA.

Concret, anul trecut, la un meci Ungaria – Italia din Liga Națiunilor, disputat la Budapesta, fanii gazdelor au afișat cu steag cu harta Ungariei Mari. Care avea doar conturul colorat, fără niciun mesaj. Chiar și așa, UEFA a deschis o anchetă disciplinară. Finalizată acum, fără nicio sancțiune pentru Ungaria. De aici, a venit și interpretarea forului de la Budapesta, cum că UEFA aprobă afișarea hărții Ungariei Mari! În realitate însă, n-a existat, în niciun moment, o asemenea decizie, iar forul european a și transmis acest lucru către Federația Română de Fotbal printr-o comunicare internă.

Mai mult, maghiarii riscă o sancțiune dură, dacă harta Ungariei Mari va fi afișată, pe viitor, la vreun meci cu Serbia, România sau Croația, de pildă, țări unde acest simbol al revizionismului maghiar e unul extrem de sensibil, după cum s-a văzut acum în reacțiile stârnite la noi.

Una e să afișezi harta Ungariei Mari la un meci cu Italia sau la un Barcelona – Real Madrid și cu totul altceva să fluturi acest simbol la un Ungaria – România, de pildă. UEFA ține cont și de context în astfel de cazuri. De aceea, acum n-a dictat nicio sancțiune, fiind vorbă de o partidă Ungaria – Italia“, a explicat pentru „Adevărul“ o sursă familiară cu acest caz.

Harta jpg

Ce reprezintă harta Ungariei Mari

E un concept politic revizionist, care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918. Atunci, în granițele Ungariei erau incluse regiuni din afara statului maghiar de astăzi. Vorbim despre o parte din Transilvania (care, astăzi, aparține de România), dar şi regiuni din Slovacia, Croaţia, Serbia, Ucraina şi Slovenia. După Tratatul de la Trianon, în 1920, o parte a Slovaciei și teritoriul Rutheniei au devenit componente din Cehoslovacia, în est și sud-est, Transilvania și Banatul s-au unit cu România, iar în sud Croația, Slovenia și Voivodina au devenit o parte din noul stat Iugoslavia. Chiar și așa, conceptul politic de revizionism maghiar e foarte popular în Ungaria, tratatul de la Trianon fiind considerat unul nedrept. De aceea, într-un gest populist, premierul Ungariei, Viktor Orbán (59 de ani), a apărut la un meci de fotbal cu un fular pe care era imprimată harta Ungariei mari! S-a întâmplat pe 20 noiembrie 2022, la un amical Ungaria – Grecia (2-1) disputat la Budapesta. La vremea respectivă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat imediat la gestul provocător al lui Viktor Orbán: „Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria de a construi o relație bilaterală în parametrii definitorii ai instrumentului de bază care guvernează relația bilaterală, anume Tratatul privind înțelegerea, cooperarea și buna vecinătate între România și Republica Ungaria, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996 și respectiv ai Parteneriatului Strategic, de la care, în acest an, se împlinesc două decenii“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”