Harghita: Un mort și patru răniți într-un grav accident rutier, produs pe fondul vitezei excesive
Un tânăr a murit și patru adolescenți au fost grav răniți în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de temelia de beton a unui gard, pe fondul vitezei excesive neadaptate la drumul acoperit cu polei.
* Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-decembrie 2017 (cronologie)
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat pentru AGERPRES că un tânăr de 32 de ani, din municipiul Gheorgheni, conducea un autoturism pe DJ 126, pe sensul de mers Gheorgheni-Ciumani, când, pe raza comunei Joseni, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, dar cu vizibilitate și semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcției, vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a lovit cu partea din față de gardul unui imobil.
Potrivit sursei citate, din primele cercetări, șoferul nu a adaptat viteza la condiții de drum în curbă și carosabil acoperit de polei.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea celor patru pasageri din autoturism, două adolescente de 17 ani, una din comuna Lăzarea și cealaltă din Gheorgheni, și doi băieți, de 17, respectiv 19 ani, ambii din municipiul Gheorgheni.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că cele două adolescente au fost preluate de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, iar adolescenții au fost preluați de echipaje SMURD, toți patru fiind transportați la Spitalul municipal din Gheorgheni.
În timpul nopții, trei dintre ei, care se aflau în stare mai gravă au fost transferați al Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.
AGERPRES (AS-autor: Gina Ștefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)