Harghita: Trupul unui bărbat care a căzut de pe vârful Suhardu Mic, recuperat de salvamontişti
Trupul unui bărbat care a căzut de pe vârful Suhardu Mic, în zona Lacu Roşu, şi a murit, a fost recuperat duminică de salvamontişti, intervenţia fiind extrem de dificilă, din cauza zonei accidentate şi a vremii nefavorabile, a informat, luni, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs.
Sursa citată a precizat, pentru AGERPRES, că salvamontiştii au fost alertaţi sâmbătă seara, de colegii bărbatului, care au anunţat că acesta a dispărut de pe vârful Suhardu Mic. Cei trei au făcut traseul până pe vârf, şi-au instalat corturile în zonă, unde urmau să înnopteze şi, la un moment dat, bărbatul a spus că merge să vorbească la telefon şi nu s-a mai întors.
Imediat, o echipă de salvamontişti s-a deplasat la faţa locului, dar din cauza nopţii şi a vântului puternic, căutările au fost întrerupte.
Intervenţia a fost reluată duminică, atunci când salvatorii montani au reuşit să găsească urme care indicau locul în care a căzut bărbatul şi l-au identificat, apoi au recuperat trupul acestuia.
Fekete Örs a precizat că intervenţia a durat mai bine de opt ore şi a fost cea mai dificilă din acest sezon, din cauza vântului puternic, a gerului şi a terenului accidentat.
Acesta a mai arătat că bărbatul părea a fi experimentat, avea echipament corespunzător, dar cel mai probabil a alunecat şi a căzut aproximativ 150 metri, decedând pe loc. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont/Facebook.com