La fel ca-n România lui Ceaușescu, și în Iran sportul a rămas printre puținele bucurii ale oamenilor. Doar că, de două săptămâni, inclusiv evenimentele sportive au căzut în derizoriu într-o țară care a erupt, pur și si simplu.

Cazul revoltător al uciderii lui Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani, de către poliția morală din Teheran a fost scânteia care a declanșat o explozie de furie pe fondul problemelor economice și sugrumarea libertății. Nu de azi, de ieri, ci de 43 de ani! Mai precis, de la Revoluția Islamică din 1979.

Ca în orice stat dictatorial, și regimul de la Teheran s-a folosit mereu de succesele sportive pentru a-și „spăla“ imaginea atât de plan intern, cât și internațional. Doar că acum, inclusiv sportivii de marcă ai Iranului s-au solidarizat cu protestatarii și au făcut front comun împotriva regimului. Dovadă că, în ultima săptămână, au curs retragerile de la echipele naționale ale Iranului, cu anunțuri emoționante, postate pe rețelele de socializare.

„Oamenii sunt jigniți, călcați în picioare“

Prima lovitură încasată de regim din partea unui sportiv a venit prin intermediul unui anunț făcut de Mojtaba Abedini (38 de ani), cu trei participări la Jocurile Olimpice. Abedini a intrat în istoria sportului iranian ca fiind primul sabrer care s-a calificat pentru JO. „De fiecare dată când am concurat pentru echipa națională, am dat tot ce aveam mai bun, pentru că primul și ultimul meu gând a fost și este să aduc bucurie pentru oamenii din țara noastră. Acum, când acești oameni sunt jigniți și călcați în picioare, consider că e de datoria mea să-mi arăt solidaritatea cu ei. În semn de respect pentru conaționalii mei, îmi anunț retragerea definitivă de la echipa națională“, a scris Abedini pe Instagram.

Gestul său a fost urmat de cel al lui Sajjad Esteki (32 de ani), căpitanul naționalei de handbal. Interul-stânga, care în trecut a evoluat pentru Dinamo și CSM București, a revenit de curând în România. Pe data de 20 septembrie, clubul CSM Bacău, locul 10 din 14 în Liga Zimbrilor, a anunțat transferul lui Esteki. Deși în știre scrie că Sajjad „este component de bază al naționalei Iranului“, de fapt, acesta tocmai a pus capăt carierei sale internaționale. Cu un mesaj similar cu cel postat de Abedini, Sajjad a renunțat la naționala Iranului pentru care a evoluat, începând din 2006. Și Allahkaram (34 de ani), fratele mai mare al lui Sajjad, fost jucător la Dinamo și CSM București, a avut postări pe Facebook prin care a condamnat brutalitatea regimului în fața protestelor.

„Mi-ați catalogat bucuria drept indecență“

Și o sportivă de echipă națională a luat atitudine, după o revoltă de proporții declanșată de cazul Mahsa Amini. Handbalista Razie Janbaz (31 de ani), care evoluează în Turcia, a anunțat că nu va mai juca pentru reprezentativa feminină.

„Mă ridic în picioare, în semn de respect pentru sora mea, Mahsa Amini, și toate fetele din țara mea ale căror voci n-au fost auzite de nimeni. În aceste momente, solidaritatea cu oamenii e mai importantă decât orice. Îmi anunț retragerea de la echipa națională. Și vreau să știți că, de-a lungul anilor, am primit lovituri care au lăsat urme adânci. Iubesc Iranul, dar, nu o dată, am fost chemată să dau socoteli în fața unor comisii, pe motiv că am avut niște fire de păr la vedere în imaginile postate cu momente fericite din viața mea. Bucuria mea a fost catalogată drept indecență de acești oameni“, a scris Janbaz.

Vile sigilate, stadioane închise

Cum a reacționat regimul de la Teheran în fața revoltelor din zona sportului? Cu alte gesturi specifice unor țări dictatoriale. De pildă, vilele de lux ale lui Ali Karimi, fost mare internațional și jucător la Bayern Munchen, au fost sigilate! Karimi a condamnat vehement brutalitatea regimului din Emirate, acolo unde s-a stabilit împreună cu familia sa.

O altă măsură a regimului a fost închiderea stadioanelor cu ocazia meciurilor importante de fotbal din campionatul intern. S-a anunțat deja că și derby-ul Capitalei, Persepolis – Esteghal, se va disputa fără spectatori. Explicația e simplă: meciul ar fi atras 100.000 de oameni în tribunele arenei „Azadi“ (n.r. – Libertate în limba persană, ca o ironie a sorții) și, o astfel de adunare în contextul actual, ar fi fost o mare amenințare pentru regim.