Handbal feminin: România, învinsă de Rusia cu 28-22, în semifinalele EURO 2018

Handbal feminin: România, învinsă de Rusia cu 28-22, în semifinalele EURO 2018

Naţionala României a fost învinsă de Rusia cu scorul de 28-22 (16-15), vineri, la Paris, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa, şi va juca pentru medaliile de bronz.

Fără Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016, accidentată , România a reuşit să facă un joc bun doar în prima repriză, când a fost aproape tot timpul în avantaj.

România a evoluat excelent în apărare şi foarte bine în atac în prima parte a întâlnirii şi condus cu 2-0, 3-1, iar apoi cu 9-6, 10-7, 11-8, însă Rusia a egalat, 12-12, iar pe finalul primei reprize a trecut în avantaj. Campioana olimpică nu a condus în prima repriză decât de două ori, cu 5-4 şi 16-15, la pauză.

În debutul părţii secunde, echilibrul fragil s-a rupt pe fondul unei inferiorităţi şi al unor erori comise în atac de românce, astfel că Rusia s-a desprins la 19-15, iar România a ajuns la aproape zece minute consecutive fără gol marcat. Echipa antrenată de Ambros Martin s-a apropiat la două goluri, 19-17, dar acesta a fost ultimul zvâcnet al jucătoarelor noastre, după care Rusia s-a distanţat decisiv, la 27-19 (52), scor la care meciul era jucat. Rusia a câştigat cu 28-22.

Ana Viahireva, autoare a 13 goluri, a fost cheia victoriei echipei Rusiei, micuţa handbalistă rusă fiind de neoprit.

Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu (3 mingi parate), Yuliya Dumanska (6 mingi parate, 1 gol marcat) - Aneta Udriştioiu, Laura Chiper (2 goluri), Melinda Geiger, Cristina Laslo (2), Anca Polocoşer, Ana-Maria Dragut (4), Eliza Buceschi (3), Crina Pintea (3), Daniela Raţiu, Raluca Băcăoanu, Bianca Bazaliu (1), Gabriela Perianu (3), Valentina Ardean Elisei (1), Cristina Florică (2). Selecţioner: Ambros Martin.
Rusia: Ana Sedoikina (9 mingi parate), Kira Trusova (2 mingi parate) - Polina Kuzneţova (1 gol), Iulia Mangarova (3), Marina Sudakova (1), Elizaveta Malaşenko, Antonina Skorobogatcenko, Irina Snopova, Iaroslava Frolova (1), Ksenia Makeeva (3), Ana Viahireva (13), Ana Sen (4), Daria Dmitrieva (1), Maia Petrova, Daria Samohina (1). Selecţioner: Evgheni Trefilov.

Au arbitrat ungurii Peter Horvath şi Balazs Marton.

România va juca duminică, de la ora 15,00 (ora României), cu învinsa din cealaltă semifinală, Olanda - Franţa. Finala competiţiei se va juca duminică, de la ora 18,30.

Într-un alt meci disputat vineri, pentru poziţiile 5-6, Norvegia a surclasat Suedia cu scorul de 38-29. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editori online: Ady Ivaşcu, Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”