Handbal feminin: Franţa şi Norvegia vor juca finala EURO 2020
Franţa, deţinătoarea trofeului, şi Norvegia vor juca finala Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2020 din Danemarca, în urma victoriilor obţinute, vineri, în semifinale.
Franţa a dispus de revelaţia Croaţia cu scorul de 30-19 (15-5), în prima semifinală, după o primă repriză de excepţie.
Pentru campioane au înscris Estelle Nze Minko, Alexandra Lacrabere, Kalidiatou Niakate, Grace Zaadi Deuna, cu câte 4 goluri, Siraba Dembele (CSM Bucureşti) 3 etc.
De la croate s-au remarcat Dora Krsnik, Katarina Jezic şi Valentina Blazevic (Măgura Cisnădie), cu 3 goluri fiecare.
Norvegia, singura echipă cu şase victorii, şi-a păstrat parcursul perfect şi după al şaptelea val, trecând cu 27-24 (10-13) de echipa gazdă, Danemarca, după o repriză secundă formidabilă.
Danezele au controlat prima repriză, în care au condus la patru goluri de mai multe ori, cu 10-6, 12-8 şi 13-9, iar la pauză diferenţa a fost de 13-10 în favoarea gazdelor.
În repriza secundă, Danemarca a avut 14-10, dar Norvegia a marcat de patru ori la rând şi a reuşit egalarea, 14-14 (min. 36). Meciul a rămas sub semnul echilibrului până în min. 49, când era 21-21. Norvegia s-a desprins la două goluri, 23-21 (51), iar apoi scorul a luat proporţii, 27-22 (57), balanţa înclinând clar către Nora Mork et comp.
Nora Mork a marcat 6 goluri, Kari Dale şi Stine Oftedal au marcat câte 4 goluri, Henny Reistad a reuşit 3, iar Veronica Kristiansen, Stine Skogrand, Camilla Herrem, Sanna Solberg, câte 2. Pentru daneze au punctat Mia Bidstrup 7 goluri, Trine Jensen, Line Haugsted, câte 3, Larke Pedersen, Anne Mette Hansen, Kathrine Heindahl, Rikke Iversen, câte 2, etc.
În meciul pentru locurile 5-6, Rusia a învins campioana mondială Olanda cu 33-27 (18-13).
Polina Vedehina, cu 6 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a echipei Rusiei, rămasă fără selecţionerul Ambros Martin (demis) înaintea acestui meci. Au mai înscris Iulia Managarova 5 goluri, Daria Dmitrieva, Vladlena Bobrovnikova, Daria Samohina, Karina Sabirova, Kristina Kojokar, câte 3. Portarul Viktoria Kalinina a avut un procentaj de 50%, cu 16 mingi apărate, la vicecampioana europeană.
Pentru olandeze au punctat Lois Abbingh 10 goluri, Angela Malestein, Danick Snelder, câte 4, Kelly Dulfer 3 etc.
Duminică, în finala mică, se vor înfrunta Croaţia şi Danemarca (ora 16:30), iar Franţa şi Norvegia vor juca pentru medaliile de aur de la ora 19:00.
Duelul dintre Franţa şi Norvegia a devenit un clasic în ultimii ani în handbalul feminin. Franţa a cucerit al doilea său titlu mondial în 2017, în Germania, după o finală cu Norvegia (23-21), luându-şi astfel revanşa după ce fusese învinsă de nordice cu 23-21 în semifinalele EURO 2016 (20-16).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) EHF EURO/ facebook