Hamas anunță că va publica numărul civililor capturați. Israel: „Ne asigurăm că înțelegem exact cifrele”

Hamas anunță că va publica numărul civililor capturați. Israel: „Ne asigurăm că înțelegem exact cifrele”

Forțele de Apărare Israeliene încearcă să stabilească numărul exact de ostatici care au fost luați în Gaza, potrivit CNN . Hamas a declarat duminică dimineață că, în câteva ore, va face public numărul soldaților și civililor israelieni pe care i-a capturat, transmite BBC News .

Război pe străzile Israelului FOTO Profimedia

Război pe străzile Israelului FOTO Profimedia

Cel puțin 500 de israelieni au fost uciși de când Hamas a lansat atacurile din Gaza, relatează presa locală citată de BBC, iar zeci de israelieni sunt ținuți ostatici, însă cifrele exacte nu sunt cunoscute.

Un cetățean britanic, Jake Marlowe, care lucra ca agent de securitate la o petrecere în aer liber, în apropiere de granița cu Gaza, este dat dispărut din Israel.

Aripa armată a Hamas a declarat duminică dimineață că, în câteva ore, va face public numărul soldaților și civililor israelieni pe care i-a capturat, organizația teroristă continuând să emită declarații în care afirmă că va continua ceea ce spune că este este o răzbunare pentru agresiunea israeliană.

Armata israeliană încearcă să afle cifra exactă a ostaticilor luați de Hamas

Armata israeliană știe că Hamas a luat „zeci” de ostatici în Gaza, potrivit CNN . Forțele de Apărare Israeliene (IDF) încearcă însă să stabilească numărul exact al acestora. Purtătorul de cuvânt internațional al IDF a precizat, duminică, pentru CNN, că situația este „complicată”.

Pentru că viața aici este foarte sacră, ne asigurăm că înțelegem exact cifrele” a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, locotenent-colonelul Richard Hecht.

Înregistrări video autentificate de CNN au arătat unele dintre capturile dramatice făcute de Hamas.

În Israel luptele sunt în toi la o zi după ce luptătorii Hamas au pătruns la granița dinspre Gaza cu un atac surpriză. Gruparea militantă palestiniană a declarat că luptătorii săi au fost prezenți în mai multe orașe din sudul Israelului.

Nu este clar cum va arăta răspunsul complet al Israelului la atacurile Hamas

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a lăsat să se înțeleagă că Israelul ar putea încerca să preia controlul total asupra Gaza pentru prima dată din 2005. Mai mult de 20 de comunități din apropierea Gaza sunt evacuate.

Obiectivul principal al IDF este de a „stabiliza apărarea, de a proteja granița” și de a „avea grijă de comunități”, a declarat Hecht pentru CNN, explicând că IDF este pregătit în cazul în care violențele din Gaza se extind în Cisiordania sau la granița de nord a Israelului cu Libanul.

Hezbollah, un puternic partid armat susţinut de Iran, a declarat că a lansat rachete ghidate şi tiruri de artilerie asupra a trei posturi din Fermele Shebaa „în solidaritate” cu poporul palestinian.

Artileria israeliană a lovit sudul Libanului duminică, ca răspuns la un tir provenit din această zonă, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, publicat cu puţin înainte de ora 7.30 (4.30 GMT) şi citat de France Presse şi Reuters.

Libanul și Israelul sunt considerate state inamice, dar un armistițiu între cele două țări a rezistat în mare parte de la un conflict între ele în 2006, potrivit CNN.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...