Halep, „vrăjită“ și ruinată de Mouratoglou: Francezul a uitat de „Simo“ și a pus ochii pe o tânără de 21 de ani

Halep, „vrăjită“ și ruinată de Mouratoglou: Francezul a uitat de „Simo“ și a pus ochii pe o tânără de 21 de ani

S-a ales praful de relația Halep – Mouratoglou care, începută în aprilie 2022, ar fi trebuit să fie scânteia care să o readucă pe „Simo“ pe locul 1 mondial. La vremea respectivă, jucătoarea din România era pe o pantă descendentă, cu precizarea că ocupa, totuși, locul 20 WTA.

Patrick Mouratoglou, un guru al tenisului

Patrick Mouratoglou, un guru al tenisului

Din păcate, din colaborarea Simonei cu acest guru al tenisului a rezultat, mai întâi, un divorț al lui Halep de Toni Iuruc și, la o lună distanță, o suspendare provizorie pentru dopaj. Care, între timp, s-a transformat într-una de 4 ani! Degeaba strigă acum Halep, în interviuri pentru Euronews și Paris Match , că Mouratoglou și echipa sa i-au nenorocit cariera de 25 de ani. Francezul nici măcar nu mai e preocupat de „Simo“. Practic, prin declarația dată pe 3 noiembrie, când a spus că se simte responsabil pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Halep, Patrick s-a spălat pe mâini și a încheiat acest capitol. Confirmarea acestei situații vine și din declarația dată de Halep, potrivit căreia cei doi n-au mai vorbit de câteva luni.

Așadar, cu relația cu Simona încheiată, Mouratoglou are acum alte preocupări. Și vorbește despre sportivii care sunt în vogă. După ce a pus lupa pe Novak Djokovici (Serbia, 1 ATP, 36 de ani), acum el a vorbit și despre Emma Răducanu (Marea Britanie, 21 de ani, 299 WTA). Fosta campioană de la US Open 2021 se pregătește de revenirea în circuit, după operațiile suferite în aprilie și mai. Vorbim despre o sportivă care, practic, „trăiește“ și acum din cele două săptămâni de vis pe care le-a avut, la New York, acum doi ani. Atunci, a scris istorie la Flushing Meadows: a pornit din calificări și, după zece victorii consecutive fără set pierdut, s-a fotografiat cu trofeul de la US Open!

Din păcate, deciziile bulversante luate din umbră de Ion Răducanu, tatăl Emmei, cu antrenori schimbați ca pe șosete, au contribuit la mediocritatea în care a ajuns astăzi o fostă câștigătoare de Grand Slam. Potrivit Eurosport, Mouratoglou a comentat, pe larg, situația Emmei și i-a oferit o serie de sfaturi, ca un guru al tenisului, ipostază în care se simte cel mai bine.

Emma Răducanu

Emma Răducanu

Dacă ar fi fiica mea, aș avertiza-o să nu facă asta (n.r. – alte schimbări de antrenori), pentru că ai nevoie de stabilitate pentru a construi ceva, orice ar fi. Și cu atât mai mult în tenis, cred că e foarte important să ai un proiect pentru jocul tău și să urmezi, zi de zi, drumul ales pentru a realiza ceea ce e visul tău. Așa că, ori de câte ori sunt schimbări în ceea ce privește antrenorii, se schimbă și proiectul. Nu poți construi ceva în felul acesta. Circuitul e cel mai instabil lucru de pe planetă. Totul se schimbă în fiecare săptămână. E destul de greu din punct de vedere emoțional să faci față tuturor acestor schimbări. Așa că, dacă ai schimbări și la nivelul echipei tale, atunci e prea mult“, a explicat francezul de 53 de ani.

Mai departe, Mouratoglou a amintit de trofeul US Open cucerit de Emma Răducanu. De precizat că, imediat, a fost concediat antrenorul Andrew Robertson alături de care a fost obținută această performanță istorică!

Emma are potențial. A dovedit acest lucru, câștigând un Grand Slam. Dar, de când s-a întâmplat asta, nimic n-a fost consistent. Cred că rezultatele și accidentările sunt consecința acestei instabilități pe care ea a avut-o în cadrul echipei sale. Să tot schimbi antrenorii e cel mai rău lucru pe care îl poți face, e cea mai proastă idee. Pentru că, la final, nu știi ce să faci. Ai voci diferite“, a declarat Mouratoglou.

Acesta a ținut să explice de ce Emma Răducanu a ajuns să fie bulversată. Dovadă și faptul că, după acel sezon 2021 de vis, britanica a mai câștigat doar 22 de meciuri din 46 în 2022 și 2023!

Eu cred că una dintre cheile succesului e să ai o singură voce în care să crezi, un singur proiect și să mergi direct de la A la B. Altfel, mergi tot timpul în zigzag și tu, din nou, cu cât ai mai multe voci, cu cât ai mai multe idei, cu atât ești mai pierdut ca jucător. Când sunt multe voci, nu există claritate deloc“, a încheiat Mouratoglou.

Halep chiar l-a crezut...

Când parcurgi declarațiile date de antrenorul francez, îți dai seama că, folosind niște sfaturi similare, el a „vrăjit-o“ și pe Halep. Care, în mod șocant, s-a debarasat de oamenii ei de încredere, care au fost alături de ea de la bun început – managerul Virginia Ruzici și preparatorul fizic, Teo Cercel – pentru a se lăsa pe mâna lui Mouratoglou, în totalitate. Adică, o decizie extrem de proastă care i-a „pătat“ defintiv cariera.

Mouratoglou și Halep, prima poză împreună, în aprilie 2022

Mouratoglou și Halep, prima poză împreună, în aprilie 2022

„Simo“, sedusă și abandonată de un guru al tenisului

*Ce spunea Halep despre Patrick în august 2022: Totul e Mouratoglou acum! Echipa e 100% Mouratoglou! Tot ce mă înconjoară are legătură cu Academia lui și cu el! Credeam că o voi termina cu tenisul la 30 de ani, dar acum am început un nou capitol frumos și mă bucur de asta! Voi vedea cât de bună voi fi pe viitor! Da, am avut încredere în el din prima secundă! Deci totul e nou! Dar am încredere în el și mă simt în siguranță!

*Ce a spus Halep acum despre Patrick pentru Paris Match: Mi-am pus mereu încrederea totală în oamenii cu care am lucrat. Sunt recunoscătoare că el și-a recunoscut greșeala, care e și greșeala echipei. Da. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment. Și din cauza acestei greșeli, greșeala lor de fapt, eu sunt singura persoană care plătește prețul: o carieră de 25 de ani distrusă!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!